Linkuri accesibilitate

La agresiunea hainelor îmbibate de fum de ţigară cine se mai gîndeşte?

Eram într-un microbuz grăbit al tranziţiei. Lîngă piaţa centrală, au dat buzna în maxi-taxi vreo zece oameni. M-am pomenit lîngă un bărbat îndesat, cu faţa roşie ca sfecla, a cărui scurtă degaja un miros pestilenţial de fum de ţigară. Am simţit brusc că mă sufoc, că nu mai pot să respir. Scurta aia era îmbibată de fum de ţigară şi pur şi simplu te ameţea.

„Nene, scurta ta miroase groaznic a tutun. Fă ceva cu ea, că ne faci să vomităm!”, am strecurat printre dinţi.

„Da tu şi ai cu haina me? Port şi vreu, băi!”, a ripostat bărbatul cu faţa roşie şi un rictus răutăcios i-a apărut în colţul gurii. Am ieşit imediat din microbuz, cu toate că mai aveam de mers.

În ţara asta, în care tranziţia pare eternă, poţi întîlni oriunde oameni ale căror haine sînt îmbibate de fum de ţigară, haine care put şi te fac să te simţi prost. Pesemne, mulţi dintre aceşti fumători nici nu simt că hainele lor put, că ele îi agresează olfactiv pe alţii. În troleu, în autobuz, în supermarket, lîngă tine apare din senin haina îmbibată de fum de ţigară şi te face să te sufoci, să-ţi verşi maţele.

Odată am lăsat un sacou la un atelier de croitorie. Ei bine, peste două zile, cînd l-am scos acasă din sacoşă, m-a izbit un miros agresiv de nicotină. Sacoul meu era îmbibat de fum de ţigară. Şi asta pentru că şefa atelierului era fumătoare. Dar eu nu voiam ca sacoul meu să miroasă urît.

Vreau să spun iată ce. La noi încă fumatul în locurile publice e tolerat. La noi chiştoacele sînt aruncate mereu pe trotuare. Şi o luptă serioasă cu agresiunea fumului de ţigară nici nu a început aici. Iar la agresiunea hainelor îmbibate de fum de ţigară cine se mai gîndeşte?

XS
SM
MD
LG