Linkuri accesibilitate

Șefii diplomațiilor europene dezbat criza imigranților ilegali din Marea Mediterana


Țările sudice doresc ca statele din nordul Europei să contribuie mai mult la prevenirea unor tragedii și la operațiunile de salvare.

Miniștrii europeni de externe se întâlnesc astăzi la Luxembourg pentru a încerca să elaboreze soluții concrete în criza imigranților din Mediterană, în timp ce la Malta sunt aduse primele cadavre ale victimelor celei mai recente tragedii.

Potrivit agenției Reuters, în capitala malteză Valletta au fost aduse 24 de cadavre găsite până acum, după naufragiul de duminică, la țărmul Libiei, a unei ambarcațiuni pescărești despre care se crede că transporta sute de oameni. Bilanțul nu este deocamdată limpede.

La sute de kilometri mai la est, un alt vas cu zeci de imigranți a naufragiat luni la țărmul insulei grecești Rodos, autoritățile locale spunând că și-au pierdut viața cel puțin trei oameni.

Oficialii europeni încearcă să elaboreze politici prin care să poată răspunde cu mai multă umanitate valului de imigranți din Africa de Nord, dar care să nu încurajeze exodul și să agraveze criza.

Naufragiul de duminică la țărmul Libiei pare cel mai grav asemenea incident în Mediterană. Potrivit presei italiene citate de Reuters, un supraviețuitor din Bangladesh a spus poliției că la bordul ambarcațiunii pescărești s-ar fi aflat 950 de oameni, iar vasul s-ar fi răsturnat când pasagerii s-au repezit într-o parte pentru a atrage atenția unei nave comerciale aflate în trecere.

În capitala malteză Valletta, ofițerii gărzii de coastă, îmbrăcați în costume de protecție de culoare albă, au descărcat astăzi de pe nava italiană Gregoretti cele 24 de corpuri neînsuflețite ridicate din mare deocamdată, în timp ce mai mulți supraviețuitori urmăreau operațiunea de pe chei. 28 de supraviețuitori care au fost salvați până acum vor fi duși mai departe cu aceeași navă în portul sicilian, Catania.

Politicienii europeni sunt acuzați de organizații pentru drepturile omului că ar fi abandonat oamenii aflați la nevoie ca să mulțumească opinia publică de acasă, cuprinsă din ce în ce mai mult de sentimente anti-imigrație.

O misiune italiană de salvare intitulată „Mare Nostrum” a fost oprită anul trecut din cauza costurilor ridicate și presiunilor politice interne, fiind înlocuită cu o misiune europeană mult mai redusă, „Triton”.

Se estimează că, în drum spre Europa, au murit în Mediterană numai anul acesta peste 1500 de oameni, care au fugit de sărăcia și violența de acasă, dar au intrat pe mâna traficanților. Numărul este de 15 ori mai mare în comparație cu cel din perioada similară a anului trecut.

Țările sudice ale Uniunii Europene doresc ca partenerele lor nordice să contribuie mai mult la prevenirea unor tragedii și la operațiunile de salvare.

„În joc este reputația Uniunii Europene”, a spus ministrul de externe italian Paolo Gentiloni. „Am spus de săptămâni și luni că trebuie să facem mai mult, iar acum, din păcate, realitatea n-ea lovit drept în față”, a spus Gentiloni.

Dar soluțiile propuse sunt diferite, de la intensificarea operațiunilor de salvare costisitoare, la încercări de intervenție în Libia unde legea nu se respectă și de unde pleacă cele mai multe ambarcațiuni cu imigranți.

XS
SM
MD
LG