Linkuri accesibilitate

Despre planurile de reformă şi inițiativa „Grupul avocații pentru avocați”.

12 avocaţi din cadrul Baroului Chişinău şi-au propus să reformeze avocatura din Republica Moldova. Aceştia vor candida în echipă la funcţiile din structurile de autoadministrare ale avocaturii, care ar urma să fie alese în aprilie şi mai 2015. Am discutat cu unul din aceşti avocaţi, Vladislav Gribincea, despre planurile de reformă - ale sale și ale colegilor săi dintr-o inițiativă numită „Grupul avocații pentru avocați”.

Vladislav Gribincea: „Avocatura de fapt este acea parte a comunității juridice care determină reformele de substanță în justiție. Timp de 20 de ani avocatura nu s-a reformat din interior, iar schimbări majore la nivel de structură nu au avut loc. În anul 2015 avem alegeri în avocatură. Se aleg practic toate organele de autoadministrare ale avocaturii, președintele Uniunii, Consiliul, care decide politicile majore ale Uniunii, compus din 18 membri și comisiile de etică și disciplină și cea de selecție, precum și cea de cenzori. Un grup din 12 avocați cu o reputație ireproșabilă își unesc eforturile pentru a aduce o schimbare în avocatură. Ei sunt convinși că doar din interior avocatura se poate reforma veritabil. Cei 12 avocați cu precădere candidează pentru Consiliul Uniunii.”

Europa Liberă: Dar cu ce se ocupă acum această Uniune a Avocaților?

Vladislav Gribincea

Vladislav Gribincea

Vladislav Gribincea: „Uniunea Avocaților acum trebuie să administreze de fapt profesia de avocat. Avocații își fac treaba singuri, dar când este vorba de disciplină, etică, admitere în profesie, reguli clare de joc pentru avocați, acestea trebuie să fie stabilite de către Uniune. Aparent întrebarea Dvs. conține și răspunsul. Organele de autoadministrare a avocaturii nu au fost foarte vizibile, de aceea mulți nici nu cunosc cu ce se ocupă ele. Deși ei sunt un fel de șefi peste avocați.”

Europa Liberă: De când a început reforma justiției se tot aud nedumeriri de ce, bunăoară, magistrații nu manifestă parcă interes pentru această reformă, nu participă la dezbateri, nu inițiază ei anumite schimbări. Se manifestă ca o masă amorfă. Această inițiativă a Dvs. este un fel de mobilizare din interior, semnal din interior pentru reforma avocaturii?

Vladislav Gribincea: „Nu aș fi întru-totul de acord cu afirmația că judecătorii nu doresc reforme. Doresc, dar mulți dintre ei sunt probabil ancorați profund în trecut, pe de o parte. Pe de altă parte, situația existentă este extrem de comodă judecătorilor, însă extrem de incomodă avocaților. Din cauza aparențelor de corupție în justiție avocații pierd enorm, iar încrederea în avocați este foarte scăzută. Avocații spre deosebire de judecători nu sunt gata să tolereze în continuare această situație. Ei își doresc o schimbare.”

Europa Liberă: Care ar fi problemele în avocatură?

Vladislav Gribincea: „Administrarea proastă a profesiei, lipsa de transparență, gestionarea defectuoasă a finanțelor, admiterea în profesie în baza unor criterii neînțelese, promovarea proastă a intereselor avocaților în raport cu autoritățile publice. Trebuie schimbată totalmente atitudinea față de administrare. Avem nevoie de o strategie ambițioasă de reformare a avocaturii, astfel încât avocatura să devină cel mai puternic segment din comunitatea juridică moldovenească. De asemenea, se propune introducerea unor chestiuni inovatoare în ceea ce privește administrarea, clarificarea regulilor cu privire la admitere în profesie de avocat. Fortificarea capacităților Uniunii de a promova interesele avocaților în raport cu autoritățile publice. De asemenea garantarea unor beneficii pe interior pentru avocați.”

Europa Liberă: Rolul avocaților în combaterea corupției, această problemă primordială care există în sistemul justițiar în ansamblu, cum îl vedeți?

Vladislav Gribincea: „Având în vedere că există o cerere de trafic de influență în rândul judecătorilor sau părților implicate în proces, inevitabil unii avocați ar fi tentați să cedeze ispitei de a intermedia anumite chestiuni. Echipa celor 12 avocați optează pentru principiu zero toleranță față de corupție. Bineînțeles că combaterea corupției nu este sarcina avocaturii, ci a altcuiva. Dar instituirea unor reguli clare de joc pentru avocați poate fi făcută prin intermediul avocaturii.”

Europa Liberă: Mi-a povestit la un moment dat cineva că există o serie de avocați care nu fac altceva decât transmit mita sau intermediază această relație între client și magistrat. În ce măsură există această realitate și cum poate fi combătută?

Vladislav Gribincea: „Probabil situații de genul dat există, deși sunt ferm convins că este vorba de un număr extrem de mic de avocați. Aceste persoane nu își au locul în avocatură. Iar în ceea ce privește transmiterea mitei, etc. acest lucru și la moment este ilegal. Chiar dacă lucrurile ar sta altfel, adică nu este vorba de mită ci doar de inducere în eroare a clienților cu privire la anumite chestiuni, Uniunea trebuie să reacționeze prin măsuri disciplinare. Dacă este vorba de corupție, atunci CNA sau Procuratura anticorupție ar trebui să se ocupe de aceste lucruri. Dar dacă este vorba de altceva, nu de corupție, ci de inducere în eroare a clienților, atunci Uniunea ar trebui să intervină. Sunt convins că problemele avocaturii sunt mult mai mari decât pretinsa intermediere a corupției.”

XS
SM
MD
LG