Linkuri accesibilitate

Karl-Heinz Lambertz: „Autonomia se poate obține cu mijloace pașnice, democratice, fără intervenții externe”


Karl-Heinz Lambertz

Karl-Heinz Lambertz

Interviu cu preşedintele Parlamentului Comunităţii Germane din Belgia, fost premier al regiunii autonome cu majoritate vorbitoare de limba germană.

Regatul belgian este un stat federal alcătuit din trei comunități autonome, trei regiuni și patru zone lingvistice. Pe lângă comunitățile valonă și flamandă (subiect al unor dispute cvasi-permanente ce alimentează periodic ideea dezmembrării federației belgiene) mai există și comunitatea germanofonă, care cu 77.000 de locuitori este cea mai mică dintre acestea. Regiunile lingvistice au fost definite în 1963 și au fost incluse în Constituție în 1970. O serie de reforme instituționale din anii 1970 și 1980 au dus la regionalizarea statului unitar și au creat o federație cu trei niveluri: nivelul federal, cel al comunităților și cel al regiunilor. Regiunile lingvistice nu dispun de instituții, ci servesc drept delimitare geografică a zonelor de competență ale comunităților și determină limba oficială a comunelor. Comunitățile nu se referă la grupuri de indivizi, ci mai degrabă la regiunile politice, lingvistice și culturale ale țării. Comunitatea flamandă are autoritate în cadrul zonei neerlandofone (care corespunde regiunii Flandra) și în Regiunea bilingvă a capitalei Bruxelles (care corespunde cu Regiunea Capitalei Bruxelles); comunitatea francofonă are autoritate doar în cadrul zonei lingvistice francofone din regiunea Valonia și în Regiunea capitalei Bruxelles, iar comunitatea germanofonă are autoritate doar într-o zonă formată din nouă comune din provincia Liège din Valonia la frontiera cu Germania.

La Eupen, în capitală, își are sediul Parlamentul al cărui președinte este Karl-Heinz Lambertz. Într-un interviu cu Europa Liberă, Lambertz, care ani de zile a fost ministru-președinte al administrației Comunității germane belgiene, vorbește despre modelul federal belgian dar și despre mișcările separatiste existente în Europa, mai ales în fostele republici sovietice.

Europa Liberă: Domnule Lambertz, ați fost între 1999 și 2014 șef al guvernului Comunității de limbă germană din Belgia. Actualmente sunteți președintele Parlamentului acestei comunități. Cum se poziționează comunitatea germanofonă în acest conflict dintre valoni și flamanzi?

Karl-Heinz Lambertz: „Comunitatea germană din Belgia, la care pentru o mai bună înțelegere poate că ar trebui să ne referim ca „regiunea vorbitorilor de limbă germană din Belgia” sau „landul din cadrul federației belgiene unde trăiesc vorbitorii de limbă germană” este rezultatul unei dezvoltări istorice in două trepte. In 1920 acest teritoriu a fost anexat Belgiei, iar din 1973 a primit o autonomie care a evoluat în paralel cu transformarea Belgiei într-un stat federal.

După o serie de conflicte dintre dintre vorbitorii de franceză si flamandă s-a decis reorganizarea Belgiei într-un stat federal. Ca atare, s-a identificat federalismul drept conceptul cheie pentru rezolvarea conflictelor. Între timp Belgia a fost reorganizată de șase ori, ultima dată în 2012. În cadrul acestor reorganizări minoritatea vorbitoare de limbă germană a căpătat responsabilități crescute, mai multă autonomie, mai multă autodeterminare, dar și mijloace financiare. Din 1981 avem un Parlament al comunității germane, din 1990 un guvern, iar din 1989 pana in 2014 am fost ministru-președinte. Actualmente sunt presedintele Parlamentului acestei comunități.”

Europa Liberă: Cum își vede comunitatea germană din Belgia viitorul? Știu că la un moment dat se vorbea despre o realipire la Germania sau Luxemburg.

Karl-Heinz Lambertz: „Aceasta nu este deloc o temă de interes pentru noi. În orice caz, nu este un subiect care să preocupe comunitatea noastră pentru viitor, căci patria noastră este Belgia. Au existat speculații, este adevărat, și apar ori de câte ori se reaprinde conflictul dintre flamanzi și valoni, și când mulți spun că Belgia s-ar putea dezintegra. Dacă așa ceva s-ar întâmpla, lucru pe care eu nu îl găsesc deloc realist, și pe care noi, comunitatea germană din Belgia nu ni-l dorim deloc, sigur că și noi ar trebui să ne gândim la variantele noastre pentru viitor.

Există, pur teoretic, varianta de a deveni un stat independent, mic, precum Lichtenstein sau Andora, mai exista varianta anexării la una dintre regiunile autonome ale Belgiei, sau anexarea la un alt stat din vecinatate - Germania, Luxemburg. Dar acestea sunt exclusv speculații teoretice.

Ca atare, eu nu văd bună pentru Belgia o varianta precum Kosovo sau Cehoslovacia (sau dezintegrarea ei), ci identificarea unor compromisuri în interiorul statului belgian. Autonomia noastră este atât de consolidată acum încât nu ne preocupă o separare. Sigur, există foarte multe dificultăți, provocari…”

Europa Liberă: Ce anume? Ce fel de dificultăți?

Karl-Heinz Lambertz: „Când o regiune primește noi domenii de autonomie trebuie să pregătească și să pună în aplicare toate aceste noi reglementări, să preia în responsabilitatea sa administrarea noilor activități. Chiar si pentru noi, care suntem foarte mici în comparație cu Flandra si Valonia, punerea in aplicare a autonomiei nu este o sarcină ușoară. Cum trebuie preluată responsabilitatea, cum se lucrează cu comunele, cu regiunile, cum se organizează structurile organizatorile, cum se pun la lucru cooperări.

Chiar si pentru regiuni atât de mici autonomie nu inseamnă neaparat să faci totul singur, ci să colaborezi cu centrul, cu celelalte regiuni și chiar cu țările vecine. Și când este vorba de o regiune ca a noastră unde există și chestiuni geo-politice care interesează doua-trei țări (Germania, Olanda, Luxemburg) desigur că se pot dezvolta cooperări transfrontaliere foarte multe. Desigur că și Valonia și Flandra sunt parteneri cu care cooperăm în multe domenii.”

Europa Liberă: Vorbiți despre aceste transformări, despre procesele ce au loc pe fondul regionalizarii și lărgirii zonelor de autonomie. Toate aceste lucruri se produc într-un stat democratic, in mod democratic. Cum vedeti ce se intâmpla în alte țări, acolo unde aceste mișcări nu au un fundament democratic, unde sunt stimulate de țări terțe și nu sunt neapărat consecința voinței oamenilor locului. Cum vedeți folosirea armelor sau a altor mijloace de a înteți aceste mișcări, așa cum se întâmplă în unele din fostele state sovietice ?

Karl-Heinz Lambertz: „În 40 de ani de carieră politică m-am ocupat mult cu aceste teme: autonomia, federalismul, descentralizarea, devoluția. Acum, cand ne uitam la lumea de azi, înțelegem că mare parte a statelor care existau acum 50 de ani nu mai există în forma în care au fost înregistrate la ONU. Totul se schimbă, se transformă, se dezvoltă, în unele țări are loc federalizare, în altele centralizare. Un astfel de caz este actuala reformă regională din Franța.

Din toată această experiență de 40 de ani am învățat câteva lucruri. Nu există cazuri perfect identice. Fiecare caz este unic, nu putem aplica aceeași rețetă peste tot. Pregatesc pentru martie 2016 un raport despre federalism, schimbarea granițelor, noile zone de responsabilitate, despre Catalonia, Scoția, Ucraina și alte state din fosta URSS. În acest ultim caz mișcările autonome, federaliste, au loc cu influență externă, iar acest lucru este foarte rău.

Din experiența mea am înțeles două lucruri esențiale : în astfel de situații conflictuale, in care există interese divergente, este esențial ca ambele părți să fie pregătite să facă compromisuri. Apoi, folosirea armelor, a violenței, a intervențiilor și influențelor externe trebuie evitate. Mai ales cand în această ecuație apar arme, tancuri și alte mijloace de influență ne-pașnice.

Cred că Belgia este un exemplu excelent din care se poate învăța că autonomia se poate obține cu mijloace pașnice, democratice, fără intervenții externe, chiar atunci când pozițiile de plecare in negociere sunt extrem de diferite. Capacitatea de a face compromisuri este esențială. Apoi trebuie să se existe o echilibare a pozițiilor. Iar după obținerea unui compromis, trebuie să se înțeleagă că acela nu este definitiv. În timp situația evoluează, se schimbă. Apar noi stări de echilibru, exact ca la chimie, cand se combină diferite substanțe și rezultă noi compuși, iar aceșia pot produce o explozie. Sau nu. Fiecare trebuie să obțină măcar puțin din ce și-a dorit, pentru a avea un punct de plecare, de unde să poată construi. Dar trebuie să nu uităm că nimic nu este definitiv. Vorbim despre un proces.

Nu există soluții magice. În Ucraina, Republica Moldova, în Balcani vedem că avem evoluții care se schimbă pe mai departe. Iată, cazul Bosniei-Herzegovina este foarte interesant. Nici azi nu și-au găsit un echilibru.”

Europa Liberă: Mulți spun că aceste dezmembrări nu fac bine UE, ci dimpotrivă, o slăbesc pe scena internațională. Ce credeți?

Karl-Heinz Lambertz: „Nu se poate răspunde la această întrebare cu „da” sau „nu”. În general, aș spune că viitorul UE stă în adâncirea și întărirea integrării europene. Pe de altă parte însă, una dintre bogățiile Europei, ceea ce o face cu adevărat specială este tocmai varietatea sa culturală. De aceea identitatea în Europa este și va deveni o temă foarte importantă pentru europeni. La nivelul individului, dacă avem probleme de identitate mergem la doctor, și sunt oameni care merg toată viața lor la psiholog pentru o astfel de problemă.

Regiunile de succes din Europa sunt acelea care au rădăcini puternice, care își îngrijesc aceste rădăcini dar care au și capacitatea de a se și care doresc sa stabilească noi contacte. Nu este neapărat un model nou. Există exemple de succes în UE. Cât privește rezolvarea conflictelor pe baze identitare sau regionale, cel mai important este să existe capacitate de compromis. Mijloace pasnice de atingerea a scopurilor și capacitate de compromis.

În Ucraina este o problemă aparte, foarte delicată, căci acolo avem de-a face cu un conflict între UE, Rusia, si NATO. Trebuie să spun faptul că anexarea Crimeei s-a facut cu violarea dreptului internațional, chiar dacă președintele Putin este de altă părere. Deși, între timp a recunoscut si el că a reusit anexarea Crimeei cu forța armată. Din păcate există dovezi că și în estul Ucrainei influența rusească este foarte mare.

Pe de altă parte, dacă Ucraina vrea să supraviețuiască va trebui să trateze cu mare seriozitate diferențele regionale. Nu sunt de acord cu președintele Poroșenko, care a spus că respinge ideea regionalizării. Sigur, acum, este o temă prea sensibilă, este prea devreme să se vorbească despre asta. Insa iată Belgia, iata Scotia, un astfel de proces se poate declanșa și produce si pasnic. Între UE, COE și Ucraina, se discută aceste variante. Până atunci însă, toate trupele străine trebuie să iasă din țară.”

Modelul federal belgian:

Guvernul federal păstrează autoritatea asupra chestiunilor comune: justiția, apărarea, poliția federală, energia nucleară, politica monetară, datoria publică, securitatea socială și controlează o parte importantă a finanțelor publice, sistemului de sănătate și a politicii internaționale. Comunitățile își exersează autoritatea în cadrul unui teritoriu bine definit de frontiere lingvistice. Inițial competențele acestora erau legate de chestiunile lingvistice: educație, cultură, media și utilizarea limbii. Treptat acestora le-au fost devoluate alte competențe care nu sunt direct legate de chestiunile lingvistice: sănătate (medicină generală și preventivă), asistență a indivizilor (protecția tinerilor, ajutor acordat familiilor, servicii de asistență a imigranților, etc.). Regiunile au autoritate în chestiuni legate de teritoriu. Acestea includ economia, agricultura, lucrări publice, energie, transport, politica de gestionare a apei, a mediului, a locuințelor, planificarea orașelor și regională, conservarea naturii și comerțul exterior. Regiunile supraveghează provinciile, comunele și companiile de utilități intercomunale.

XS
SM
MD
LG