Linkuri accesibilitate

Cine domină echipa președintelui: loialii, oportuniștii sau tehnicienii?

În spatele președintelui sunt mai multe feluri de oameni, cei pe care Klaus Iohannis și i-a ales dintre cei care au crezut în steaua lui norocoasă și au lucrat pentru viitorul președinte în campania electorală; tehnicienii, fie ei din aparatul prezidențial sau aduși din afară; și oportuniștii, cei care sunt obișnuiți să sară în remorca puterii și să profite de ea.

Din prima categorie, cea a “loialilor”, face parte de pildă purtătoarea de cuvânt, Tatiana Niculescu Bran, fostă jurnalistă la biroul românesc al BBC și autoare inspirată de romane-reportaj. Klaus Iohannis a invitat-o în echipa lui pentru a-i răsplăti devotamentul din campanie, dar și fiindcă a fost refuzat de câțiva ziariști serioși cărora le propusese mai înainte această funcție. Purtătoarea de cuvânt a lui Klaus Iohannis tace, însă, mai mult decât președintele, nu prea răspunde la telefoanele ziariștilor, nu face declarații, nu organizează conferințe de presă, nu are nimic de spus. Poate că se ocupă de redactarea comunicatelor de presă și de administrarea contului de Facebook, locul preferat prin care Klaus Iohannis își lansează mesajele. Este probabil pentru prima dată în ultimii 20 de ani când jurnaliștii nu au un interlocutor la Cotroceni.

Tot în categoria loialilor intra și fostul deputat liberal, George Scutaru, pe care Iohannis l-a adus să-i fie consilier pe probleme de securitate. Scutaru a fost obligat să-și dea demisia, cu puțin timp înainte ca dosarul său de corupție să fie făcut public de Direcția Națională Anticorupție (DNA). Serviciile secrete l-au informat probabil pe Iohannis asupra acestei vulnerabilități, pe care nu o cunoștea. Fostul consilier pe probleme de securitate a fost pus sub control judiciar pentru două luni, perioadă în care nu are voie să plece din țară și trebuie să se prezinte de două ori pe săptămână la poliție. Este urmărit penal pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani, după ce în 2008 ar fi primit 170 de mii de euro, o parte din mita de un milion primită de la o persoană cu funcții de conducere în administrația Buzăului, acolo unde George Scutaru era președinte PNL. Banii ar fi fost folosiți în campania electorală a liberalilor, după cum rezultă din informațiile procurorilor.

Din a doua categorie, cea a oportuniștilor, face parte și fostul ministru țărănist al apărării și internelor, Constantin Dudu Ionescu, cel care a trecut ulterior la Partidul Conservator al fondatorului Antenelor tv, cam în aceeași perioadă în care făcea carieră acolo și Eduard Hellvig, actualul șef al Serviciului Român de Informații. Hellvig i-a fost consilier lui Dudu Ionescu între 1999 și 2000, iar acum același Hellvig i l-a recomandat pe fostul ministru țărănist lui Klaus Iohannis.

Dudu Ionescu este consilier de stat în cadrul Departamentului Securității Naționale, cu toate că singura sa propunere serioasă a fost cea referitoare la amnistierea crimelor făcute de militari în decembrie 1989.

Șeful administrației prezidențiale, Dan Mihalache, care a fost consilierul lui Adrian Năstase și deputat PSD, înainte de a deveni liberal și de a-l ajuta pe Klaus Iohannis în campania electorală face parte din fidelii președintelui, dar în același timp aventurile lui politice, l-ar recomanda mai degrabă pentru loialitățile de etapă.

Din a treia categorie, cea a tehnicienilor, fac parte Lazăr Comănescu, fost ministru de Externe și ambasador al României la Berlin, acum consilier pe probleme de politică externă la președinție, Elena-Simina Tănăsescu, profesoară la Facultatea de Drept a Universității București, specialistă în drept constituțional sau Leonard Orban, fost comisar european.

Klaus Iohannis nu are mână la oameni atunci când se bazează pentru aducerea lor în funcții doar pe faptul că le este dator, nici atunci când răspunde unor sugestii dilematice, prin care reciclează oameni ai sistemului uzați în lupte care nu au legătură cu actualul mandat prezidențial.

XS
SM
MD
LG