Linkuri accesibilitate

Motto: „A ascunde ori a nega Răul este ca şi cum ai îngădui ca o rană să sângereze fără a o bandaja.”– Papa Francisc, aprilie 2015

Masacrarea, in urmă cu 100 de ani, a unui milion şi jumatate de armeni (bărbati, femei, bătrani, copii) a fost prima experiență genocidară din ceea ce un istoric american numeşte era catastrofelor sociale. Acel cataclism exterminator a fost Holocaustul armenilor. Nu a fost vorba de o explozie spontană de ură asasină, ci de un plan precis alcătuit şi sistematic executat de anihilare a celor desemnați drept sub-oameni ori chiar non-oameni. A omorî un armean, cum mai târziu a omorî un evreu, un kulak, un bosniac, un individ aparținând unei colectivități stigmatizată drept superfluă, era ca şi cum ai scăpa de o insectă pernicioasă. Dezumanizarea simbolică pregătea desființarea fizică. Ideologia precede şi legitimează hecatomba.

Pentru Hitler, masacrul armenilor (termenul de genocid nu fusese conceput incă), a fost proba că umanitatea uită repede, că nu trebuie să te blochezi in reticențe morale. Totalitarismul pariază pe oportunism, laşitate şi amnezie. Evident, şi pe sadism, fie el social ori rasial. In convorbirile cu acoliții sai, Hitler spunea, atunci când explica „necesitatea” exterminării evreimii europene: „Cine-şi mai aminteste azi de lichidarea armenilor?” Infiorător este că multi dintre cei care au comis aceste crime in masă păreau persoane normale, indivizi care „n-ar fi ucis nici măcar o muscă” (a se vedea cartea Slavenkai Drakulić). N-ar fi vătămat o furnică, dar ar fi masacrat fără milă femei şi copii. Ba chiar ar fi făcut şi fotografii…

Iată reproducerea unui tablou celebru de Arshile Gorky, născut Vostanik Adoyan. Alături de creatiile lui Mark Rothko si Jackson Pollock, opera lui Gorky a reprezentat momentul de maximă glorie a expresionismului abstract american. Artistul a fost el însuşi un supraviețuitor al genocidului, mama sa a murit de foame in 1918…

Este admirabil faptul că Papa Francisc îndeamnă umanitatea la neuitarea Răului şi subscriem la cuvintele sale preluate ca motto al acestui articol. In spiritul lui Albert Camus, al Nadejdei Mandelstam, al Monicai Lovinescu, pledăm in scrierile noastre pentru etica neuitării. Indrăznim totusi să ne întrebăm dacă formularea „stalinism” este suficient de limpede ca să se ințeleagă că este vorba de crimele comuniste din secolul trecut, inclusiv cele ale maoismului. Aceste crime impotriva umanității au fost genocidare. Ele trebuie numite, cunoscute, condamnate şi comemorate cu durere si empatie, orice ar spune diversele cancelarii specializate in ocultarea diplomatică a adevărului. Orice ar spune auto-desemnații experți in „igiena lingvistică”.

Recomandăm aici răscolitorul film al lui Atom Egoyan, „Ararat”, si nu mai putin zguduitorul cântec al lui Charles Aznavour, „Ils sont tombés”:

https://www.youtube.com/watch?v=YcyIYFD0PSA

De asemenea:

http://www.bbc.com/news/world-europe-32272604

http://www.armeniangenocidemuseum.org/

http://www.humanitas.ro/humanitas/diavolul-în-istorie

http://www.contributors.ro/global-europa/anti-totalitarismul-ca-obliga%c8%9bie-morala/

http://www.independent.co.uk/arts-entertainment/books/news/maos-great-leap-forward-killed-45-million-in-four-years-2081630.html

http://boryanabooks.com/?p=4127

http://www.curteaveche.ro/n-ar-face-rau-nici-unei-muste.html

XS
SM
MD
LG