Linkuri accesibilitate

Leonid Cerescu: „Cei care contribuie în mare măsură la acumularea bugetului de stat nu sînt ascultați”


La întîlnirea cu primul ministru Chiril Gaburici

La întîlnirea cu primul ministru Chiril Gaburici

Interviul dimineții cu președintele Confederației Naționale a Patronatului.

Dialogul social Guvern-Patronat-Sindicate pare a fi redus de decidenţii din guvern doar la nişte prevederi pe hârtie. Confederaţia Patronatului şi-a exprimat destul de tăios îngrijorarea faţă de neglijarea cu care este tratată de către Guvern, inclusiv contrar legii.

Discutăm în această dimineaţă cu dl Leonid Cerescu, președintele Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova.

Europa Liberă: Confederaţia Patronatului şi-a exprimat destul de tăios îngrijorarea faţă de neglijarea cu care este tratată de către Guvern, inclusiv contrar legii, după cum se spune în documentul înmânat primului ministru. Dvs., de exemplu, cum vă explicaţi faptul că în ultima vreme s-a sărit peste etape, proceduri, chiar și peste cele stabilite prin lege, atunci când s-a lucrat la pregătirea şi aprobarea pentru introducerea în Parlament a documentelor cruciale pentru business?

Leonid Cerescu: „Așa cum cunoaște toată lumea, pe 1 aprilie, vinerea trecută, în Guvern au fost discutate cele mai importante documente cu caracter economic și social, care afectează direct activitatea agenților economici și starea, în special, a salariaților pentru anul curent.

După cum se știe, este vorba despre Bugetul de stat, politica bugetar-fiscală, bugetul Casei naționale pentru asigurări sociale și legea asigurării obligatorii în medicină. Pentru a fi adoptate aceste proiecte în cadrul ședinței de Guvern, pe parcursul anilor și colaborării cu guvernele Republicii Moldova, s-a stabilit un cadru legal și o procedura care trebuie să fie respectată înainte ca aceste documente să fie adoptate în ședința de Guvern.

Care este această procedură, ca să le reamintesc și ascultătorilor, și Dvs.? În primul rând, aceste documente trebuie să fie examinare în cadrul Consiliului de administrație care reprezintă fondurile publice de interes național. Mai apoi, a doua procedură ar fi discutarea în Ministerul de Finanțe a politicii bugetar-fiscale, unde trebuie să recunosc că au fost totuși două discuții.

A treia procedură ar fi o discuție în cadrul grupului de lucru, a Comisiei naționale de activitate a întreprinzătorilor, unde participă reprezentanți din partea factorilor de decizie, deci ai Guvernului, și din partea patronatelor și care este deci un filtru al acestor documente și o evaluare a impactului acestora în cazul în care vor fi implementate.

Dar cel mai important pas, înainte de a fi prezentate, este Comisia națională de consultări și negocieri colective, unde participă trei părți – Guvern, Patronate, Sindicate. Aici se primește o decizie, se găsește o înțelegere, un consens pe aceste acte, după care sunt prezentate în Guvern.”

Europa Liberă: Dar de ce sunt importante aceste proceduri? De exemplu, de ce sunt importante pentru business, pentru contribuabili, pentru cetățeni, pentru angajați, pentru sindicate?

Leonid Cerescu: „Este important să treacă aceste filtre, pentru ca implementarea finală a acestora să fie rezultativă, să fie benefică și pentru cei care angajează munca salarială, și pentru salariați și, cel mai important, ca acest lucru să fie benefic și pentru stat, pentru ca acumulările la aceste trei bugete să fie în așa mod încât să acopere marea majoritate a necesităților.”

Europa Liberă: Până la urmă care o fi explicația – aveți o astfel de explicație? – la, iată, răceala cu care sunt tratați partenerii de dialog?

Leonid Cerescu: „Păi, cât de banal nu ar fi, imediat după conferința de presă, în a doua jumătate a zilei, ne-am întâlnit cu primul ministru și am avut o discuție cu domnul Gaburici. După câte am înțeles, dumnealui și-a exprimat regretul pentru faptul că nu s-a respectat această procedură și a spus că nu s-a respectat pe motiv că nu se cunoștea această procedură. Cu toate că eu pun la îndoială lucrul acesta, pentru că consilierii care sunt angajați în Guvern știu prea bine că pe parcursul multor ani de zile, a 15-16 ani, aceste proceduri sunt respectate.

Eu bănuiesc că nu se dorește de a avea consultații din simplul motiv că noi dorim ameliorarea unor măsuri primite cu impact asupra agenților economici. Aș da câteva pilde. Pentru activitatea economiei naționale trebuie de format un mediu favorabil pentru aceasta.

La noi ce se întâmplă? La noi an de an se vine cu noi și noi constrângeri, dacă doriți, asupra activității agenților economici. De pildă, s-a pus pe seama activității agenților economici niște cheltuieli ce țin de incapacitatea temporară de muncă.

Acum s-a venit cu majorarea contribuției la Casa națională de asigurări medicale. S-a mai implementat și un alt lucru – tatăl, având un nou-născut, are dreptul de a merge în concediu. Salutăm chestia asta. Dar, iarăși, cheltuielile vin pe seama angajatorului. Și atunci, dacă noi acestui angajator, economiei naționale, nu formăm un mediu favorabil pentru activitate, atunci el începe să caute soluții pentru ieșirea din situație, fie că, în cazul în care nu are profit, nu mai continuă activitatea. Și atunci, toți au de suferit.

Noi întotdeauna pledăm pentru ca condițiile activității agenților economici, a oamenilor de afaceri, a businessului să fie favorabile și atunci am avea cu toții de câștigat.”

Europa Liberă: Și acum, la ce înțelegeri ați ajuns? Înțeleg că s-a recomandat neadmiterea examinării și aprobării în Guvern a proiectelor de acte normative și legislative fără analiza prealabilă a impactului de reglementare, analiză care să fie avizată de acest grup de lucru al Comisiei de stat. Va exista această expertiză sau nu?

Leonid Cerescu: „Acum deja nu, deja s-a trecut de hotărârea de Guvern. Etapa la care au putea noi apăra interesele agenților economici sunt în ședințele comisiilor parlamentare, unde vom participa și vom încerca să venim cu argumente convingătoare ca să nu se admită lucrurile care nu sunt favorabile.”

Europa Liberă: Și experiența ce arată? Acolo, în comisiile parlamentare, aveți un cuvânt de spus, sunteți luați în seamă?

Leonid Cerescu: „Experiența arată că și la nivel parlamentar este, cu părere de rău, o atitudine distanțată față de activitatea agenților economici din simplul motiv că sunt niște scopuri care trebuie să fie atinse. Dar aceste scopuri bănuiesc că nu întotdeauna sunt favorabile agenților economici.

Dar, totuși, spun încă o dată, vom participa în comisiile de profil, vom participa la ședințele Comisiei pentru economie, buget și finanțe și vom încerca să convingem ca aceste condiții nefavorabile să nu fie adoptate. În mod deosebit mă refer la majorarea contribuției la Compania națională pentru asigurări în medicină.”

Europa Liberă: Domnule Cerescu, dacă procedurile sunt prevăzute de lege, care pot fi consecințele încălcării acestora? Cine poartă responsabilitatea și cum răspunde pentru aceste, până la urmă, ilegalități? Pentru că acestea par să nu fie doar practici, ci sunt niște prevederi ale legii care trebuiau urmate, inclusiv de Guvern. Sau sunt mai mult niște ornamente pe hârtie, care pot fi ignorate?

Leonid Cerescu: „Acestea sunt prevederi legale și toată lumea pledează pentru faptul ca toți, inclusiv factorii de decizie, să respecte legea. Cu părere de rău, în cazul dat, legea nu a fost respectată. Și atunci noi în mod normal ne-am exprimat nedumerirea și nemulțumirea în cadrul conferinței de presă, am avut discuții cu primul ministru care ne-a promis că pe viitor nu vor fi acceptate aceste lacune, fără a avea consultații cu partenerii sociali și a primi aceste legi în cadrul grupului de lucru.

Până la urmă, în cazul în care nu vom fi ascultați și nu vom fi auziți, vom fi nevoiți să ne solidarizăm cu colegii noștri care ies la acțiuni de protest, pentru a ne expune și noi într-un fel în care să fim totuși auziți.”

Europa Liberă: Patronatele ar putea protesta împreună cu sindicatele împotriva unor acțiuni de acest gen ale Guvernului? Ar fi probabil pentru prima dată în istoria Republicii Moldova când s-ar întâmpla acest lucru...

Leonid Cerescu: „Noi, conform legii, nu avem dreptul de a iniția proteste. Dar de a susține protestele colegilor care au dreptul, inclusiv cele ale sindicatelor, noi am putea foarte activ. Cred că ar fi, într-adevăr, așa cum spuneți, pentru prima dată în 20 de ani de activitate când noi am susține așa fel de acțiuni. Dar care ar putea fi altă măsură pentru a putea fi auziți și a putea fi ascultați? Sigur că este o ignorare și ne pare foarte rău să nu sunt auziți cei care contribuie în mare măsură la acumularea Bugetului de stat.

Dacă vorbim de acumulări, aproape 80 la sută, dacă nu mai mult, contribuie agenții economici, cei care activează în business, cei care activează în economia națională. Și o astfel de atitudine față de aceștia a factorilor de decizie și a Parlamentului nu trebuie să fie. De aceea vom discuta și vom găsi o soluție în așa mod ca să fim auziți.”

Europa Liberă: Ca să lăsăm o șansă de înțelegere a poziției Guvernului, unde un om de afaceri este în fruntea Executivului, un om de afaceri este în fruntea Ministerului Economiei, poate că această atitudine își trage sevele dintr-o nemulțumire față de actualul format și conținut al dialogului social? Poate că Guvernul este nemulțumit de acest mod de a discuta și vrea să revoluționeze formatul?

Leonid Cerescu: „Nu am auzit așa opinie, cum că nu ar fi acceptată formula în care suntem, sau procedura, sau atitudinile care sunt abordate. Pur și simplu constatăm o distanțare și o ignorare pentru a discuta aceste acte normative. Subliniez – este pentru prima dată timp de 16 ani de zile. Repet – la întâlnirea cu prim-ministrul a fost promisiunea neadmiterii pe viitor a unei astfel de încălcări și promisiunea că se va examina și respecta procedura întocmai cum prevede legea.”

XS
SM
MD
LG