Linkuri accesibilitate

Cine a mai fost judecat, condamnat și, mai ales, închis. Un reportaj de Liliana Barbăroșie.

La împlinirea a șase ani de la protestele din aprilie 2009, soldate cu schimbarea garniturii politice de la Chișinău și orientarea mai pro-europeană a politicii externe moldovene, Liliana Barbăroșie a încercat să afle dacă noua aniversare aduce sau nu ceva nou.

Spre deosebire de anii trecuţi, când se încerca exploatarea deliberata a valenţei revoluţionare a evenimentelor din 7 aprilie 2009, care a declanşat schimbarea, în acest an guvernarea a anticipat aniversarea cu trei condamnări pronunţate de justiţia moldovenească. Una pe numele fostului ministru de interne de atunci, Gheorghe Papuc. În luna ianuarie, adică cu doar trei luni înainte de împlinirea a şase ani de tulburările din aprilie, fostului general fusese condamnat la patru ani de detenţie. Aşa cum s-a aflat ulterior din motivarea sentinţei, la închisoare fostul general ar urma să meargă mai mult pentru că a plătit din bani publici sedii şi maşini folosite de partidul comuniştilor, si nu pentru ca ar fi vinovat de gestionarea neinspirata, eufemistic vorbind, a unei situaţii de criza care a degenerat in revolta in masa. În timpul procesului, ex-generalul a fost lăsat să plece neîncătuşat din sala de judecată şi a dispărut, fiind şi acum în căutare internaţională.

Un alt protagonist din dosarele procuraturii, fostul comisar general Vladimir Botnari, a primit doi ani de puşcărie, dar, în lipsa antecedentelor, instanţa a decis să-i suspende executarea pedepsei.

O sentinţă mai aspră, de 10 ani de închisoare, s-a pronunţat pe numele poliţistului Ion Perju. Acesta era în aprilie 2009 inspector al Poliţiei Criminale şi fusese acuzat că i-ar fi aplicat lovitura fatală lui Valeriu Boboc, tânărul decedat în noaptea în care poliţia a aplicat forţa împotriva protestatarilor chiar în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în bătaia camerelor de luat vederi. Păstrând proporţiile, cazul rezonează cu asasinarea lui Boris Nemţov.

Dar nici Ion Perju nu a ajuns in celula, este şi el dat în căutare, după ce a dispărut la fel ca fostul sau ministru, Gheorghe Papuc din sala de judecată, cu puţin timp înainte de pronunţarea verdictului.

În aceste condiţii, în pofida existenţei acestor condamnări ce au lipsit până acum, ideea împărtăşită de majoritatea liderilor de opinie e că nu a existat şi continuă să lipsească minima voinţă politică pentru rezolvarea acestor dosare.

Analistul politic Petru Bogatu, bunăoară, care în 2011 a semnat, alături de alţi autori, o cronică a evenimentelor din aprilie 2009 întitulată „Revoluţia Twitter”, ne-a spus astăzi că apreciază tot ce s-a întâmplat din 2009 şi până acum „o încercare stângace de a găsi nişte ţapi ispăşitori”.

„Sunt de fapt judecate nişte persoane insignifiante, unele sigur că vinovate, dar altele – doar victime şi ele ale celor care trăgeau sforile în culise. Deci, există o incertitudine care planează asupra întregii societăţi de ce lucrurile care pot fi lămurite, nu sunt.

Este o confuzie generală în percepţia publică a acestui eveniment - sunt amestecate diferite elemente care s-au produs atunci – factorul extern, provocările care au fost evidente şi au condus la violenţe şi protestul populaţiei etc. E necesar să se clarifice natura, esenţa evenimentelor din 7 aprilie. După mine, a fost o operaţiune specială rusească, la fel ca cea soldată cu anexarea Crimeii şi care a fost recunoscută recent de Vladimir Putin, şi asta este certitudinea pe care o am.

Eu înţeleg că sunt lucruri imposibile de lămurit dacă acceptăm că 7 aprilie a fost o operaţiune rusească specială, dar sunt chestiuni care pot fi - în privinţa comportamentului poliţiei de atunci, a pretinsei justiţii care se transformase în slujnica puterii, faptul că sectoarele de poliţie fuseseră transformate în instituţii pentru execuţii rapide ca într-o dictatură de stil latino-american… Toate aceste lucruri pot fi elucidate, dar nu sunt, chiar şi sub guvernări democratice, lucru care dă de bănuit.”

Solicitat de noi, un alt autor al “Revoluţia Twitter” publicate în 2011, Nicolae Negru, ne-a spus că dacă în rezolvarea dosarelor legate de tortură, instituţiile statului nu au excelat, păi în ceea ce priveşte ancheta asupra organizatorilor tulburărilor aceasta ar trebui luată de la început:

„Practic, nu s-a făcut nici o investigaţie de clarificare cum s-a ajuns ca nişte provocători au dirijat tinerii care au ieşit în stradă din intenţii nobile şi cum a fost posibil ca cineva să profite de aceste emoţii ale tinerilor. Şi desigur că cine s-a făcut vinovat de torturile din comisariate şi de ce autorităţile au fost atât de pasive ziua şi de ce s-au activat noaptea, cum a fost posibil ca câţiva tineri să urce pe clădirile statului, deşi în mod normal acest lucru este imposibil. Eu cred că trebuie de luat de la început această cercetare. Nu ştiu când o să se întâmple lucrul acesta. Probabil trebuie să se schimbe ceva, probabil trebuie să plece şi cei de la putere, şi cei in opoziţie, toţi cei implicaţi, să vină alţi lideri care să privească absolut obiectiv şi să se apuce de dezlegarea acestui ghem. Nu cred că aceşti lideri pot face asta. Ei deja au demonstrat că nu pot sau nu vor. Aşa că ar fi naiv să ne aşteptăm la aşa ceva.”

Analistul politic Corneliu Ciurea crede, pe de altă parte, că a spune adevărul despre 7 aprilie înseamnă de fapt a identifica statele care, se declară convins analistul, au avut implicare directă în aceste evenimente, iar acesta ar fi motivul care determină tăcerea forţelor politice moldoveneşti:

„Am impresia că în mare parte politicienii se tem să rostească adevărul, ceea ce demonstrează că el doare şi este şocant. Din punctul meu de vedere, evenimentele din 7 aprilie au reprezentat o punere în aplicare a revoluţiilor color, a fost o imixtiune din afară, prin urmare a spune adevărul înseamnă de fapt să dezvălui

statele care au acţionat în vederea realizării acestui scenariu odios. De unde a venit imixtiunea, noi nu ştim, dar probabil că ştiu politicienii care au acces la serviciile speciale şi tocmai faptul că nu pot rosti sursa de unde vin aceste scenarii demonstrează că adevărul deocamdată nu poate fi rostit. Pentru a nu releva adevărul, clasa noastră politică s-a limitat la identificarea ţapilor ispăşitori şi au lovit în organele în care nu avea dreptul să lovească, tocmai în organele care aveau menirea să stopeze aceste acţiuni devastatoare. Deci s-a axat pe identificarea vinovaţilor în rândul poliţiei, ceea ce este aberant, întrucât acest fapt slăbeşte capacitatea statului de a se apăra împotriva unor astfel de acţiuni.”

Ion Tăbârţă, analist la Centrul de analiză politică Politicon, spune şi el că, după şase ani, lipseşte răspunsul la întrebarea principală: cine a stat în spatele acelor evenimente? Se poate spera pe o clarificare cel puţin într-un viitor îndepărtat? Ion Tăbârţă se declară sceptic:

„Pentru că este evident că cineva a deturnat acel protest al tineretului care îşi dorea o perspectivă europeană pentru RM. Cert e că au fost implicate forţe din interior şi din exterior. Este evident că România nu are aici nici o implicaţie. Mai degrabă factorii externi vin de pe filiera estică şi dacă ne aducem aminte despre acel blogher Baghirov care ştim cum a evadat din RM şi pe care îl vedem acum implicat în structura de stat ale Federaţiei Ruse, lucrurile devin mai clare. Desigur că el a avut u rol de jucat, nu principal, dar a fost o piesă într-un joc pus pe rol de nişte forţe mai influente. Desigur că nici pe de aparte Moldova nu arată acum aşa cum şi-au dorit protestatarii în acel 7 aprilie. Societatea încă trebuie să primească răspunsuri. Dar nu cred că se va întâmpla. Mai degrabă vom avea o situaţie similară cu cea legată de dosarele KGB-ului din perioada sovietică, evacuate mai întâi la Tiraspol, apoi la Moscova. Ceva similar va fi şi cu acest dosar.”

Statistica arata in felul următor: până acum, instituţiile statului au instrumentat un total 108 dosare legate de evenimentele din aprilie 2009, dar fără a deschide un dosar general în care ar fi fost cercetaţi toţi factorii decizionali implicaţi. Iar acest fapt este, la părerea experţilor, cea mai mare greşeală, voită sau provenită din ignoranţă juridică, care ar face imposibil un eventual verdict de vinovăţie împotriva principalilor vinovaţi, fie şi peste 25 de ani, aşa cum se încearcă acum se pare să se obţină în cazul mineriadelor din România anilor 1990.

XS
SM
MD
LG