Linkuri accesibilitate

Semnele de înzdrăvenire a economiei moldoveneşti sînt anemice, vagi, nu poate exista o economie sănătoasă acolo unde decăderea morală nu mai are limite!

Nu doar problemele recente ale unor bănci autohtone ne arată că în Moldova nu există de fapt o economie de piaţă. Ceea ce avem aici din zorii tranziţiei pare a fi mai curînd un soi de junglă sau o economie de paiaţă. E suficient numai să ne gîndim la proporţiile pe care le-a luat aici concurenţa neloială ca să înţelegem unde trăim.

Era o vreme cînd îi ascultam cu atenţie pe experţii care ne explicau dedesubturile schimbării cursului valutar. Treptat mi-am dat seama că asta e curată pierdere de timp. În spaţiul acesta ciudat-miraculos prăbuşirea sau umflarea leului nu prea are cauze de ordin economic. Mai curînd la mijloc sînt interesele unor „titani” ai tranziţiei care vor rapid să se îmbogăţească.

Iată bunăoară acum leul se înzdrăveneşte miraculos. De ce? Pentru că economia moldovenească e mai tare? Nu cred. Am mai multe motive să cred că pur şi simplu cineva vrea să cumpere mai avantajos valuta moldovenilor care vin acasă din străinătate cu pungile pline. După ce Sărbătorile vor trece, leul se va pleoşti din nou.

Dar evaziunea fiscală fără frontiere vă place, stimaţi ascultători? Ce fel de economie de piaţă e aceea în care vînzătorul îţi dă bonul de casă numai atunci cînd vrea el? Nu e vorba de toţi vînzătorii, fireşte. Dar numărul şmecherilor nu e mic.

Iar şi mai rău e că semnele de înzdrăvenire a economiei moldoveneşti sînt anemice, vagi. Nu poate exista o economie sănătoasă acolo unde decăderea morală nu mai are limite!

XS
SM
MD
LG