Linkuri accesibilitate

Invitata serii este reportera Cristina Brumă.

Evenimentul zilei de vineri v-a pregătit mai multe materiale interesante. În pagina specială aflați despre cum o catastrofă aeriană a pus pe jar autoritățile companiilor aeriene din Moldova. Comunitatea aeronautică este agitată și încearcă să restabilească imaginea piloților, declarând că situația este ținută sub control și că regulile în aviatică „se scriu cu sânge”. În material aflați cum stau, de fapt, lucrurile în realitate.

În pagina economică, aflați că „fără sprijin din afară, e greu la deal cu boii mici și despre cum Guvernul îşi doreşte un nou Acord de finanţare cu FMI.

O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI) îşi încheie vineri o vizită de documentare la Chişinău, timp în care a avut întrevederi cu mai mulţi oficiali, dar a discutat şi cu reprezentanţi ai unor instituţii private. Guvernul îşi doreşte un nou acord cu Fondul, după ce ultimul, semnat în 2010, nu a fost dus până la capăt, dar experţii susţin că este puţin probabil să putem obţine o nouă finanţare din partea FMI în condiţiile de incertitudine politică şi economică în Republica Moldova.

La opinii, Mihai Țurcanu scrie despre Unirea, între emoţii şi comoţii, meditând asupra unirii dintre România și Republica Moldova.

Tot mâine, citiți un reportaj despre „Vărvăreuca, localitatea unde tinerii se întorc acasă”. „Pe malul drept al Răutului, aproape de orașul Florești, se găsește localitatea Vărvăreuca. Una dintre puținele comune unde lucrurile parcă se schimbă în bine, iar tinerii se întorc acasă ca să își deschidă afaceri sau să-i ajute pe cei vârstnici”.

[transcriere Tamara Grejdeanu]

XS
SM
MD
LG