Linkuri accesibilitate

Ministrul turc de externe la Chişinău: sperăm că veți reuși să soluționați conflictul transnistrean pe calea dialogului diplomatic


„Susținem integritatea și suveranitatea Republicii Moldova și sperăm că veți reuși să soluționați conflictul transnistrean pe calea dialogului diplomatic”, a declarat ministrul de externe al Turciei, Mevlüt Çavuşoğlu, la întâlnirea avută astăzi la Chișinău cu premierul Chiril Gaburici. Potrivit unui comunicat de presă de la guvern, demnitarul turc a oferit Moldovei sprijin pentru reformele cerute de apropierea de UE și a promis că Parlamentul de la Ankara va ratifica degrabă Acordul de Liber-Schimb moldo-turc, încheiat în septembrie, anul trecut. În comunicat se spune că Gaburici a mulțumit pentru proiectele de investiții sprijinite de guvernul turc în mai multe localități moldovene, inclusiv în autonomia găgăuză, care are legături culturale și lingvistice cu Turcia.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG