Linkuri accesibilitate

Guvernul de la Bagdad spune că trupele irakiene au avansat în centrul orașului Tikrit


Guvernul de la Bagdad spune că trupele irakiene au avansat în centrul orașului Tikrit după recucerirea porțiunii sudice și celei vestice din mâinile grupării Statul Islamic, care a ocupat orașul de baștină al fostului dictator Saddam Hussein în iunie 2014. Premierul Haidar al-Abadi a spus astăzi că forțele de securitate ”se îndreaptă către instaurarea controlului asupra întregului oraș” după săptămâni de lupte, în cadrul unei ofensive începută regiunea Tikrtului pe 2 martie. Abadi a lăudat contribuția armatei și poliției irakiene, sprijinite de loviturile aeriene ale coaliției conduse de Statele Unite, de milițiile șiite și forțe tribale sunnite. Milițiile șiite care au furnizat cei mai mulți combatanți au revenit pe câmpul de luptă după o pauză de câteva zile. Aceasta a fost cauzată de tensiuni cu guvernul și oficiali americani pe tema rolului proeminent al Iranului în sprijinirea milițiilor șiite.

XS
SM
MD
LG