Linkuri accesibilitate

Adrian Lupuşor: „Moldova are nevoie de FMI preponderent pentru scopuri non-monetare”


În dialog cu directorul executiv al Centrului Expert-Grup, despre menirea discuţiilor „de rutină” între FMI şi autorităţile de la Chişinău.

La Chişinău, între 30 martie şi 3 aprilie, se va afla într-o vizită de lucru o echipă de experţi ai Fondului Monetar Internaţional. Un comunicat al instituţiei informează că în timpul acestei vizite va fi prezentată autorităţilor noua şefă a misiunii FMI în Republica Moldova - Ivanna Vladkova-Hollar, care îl va înlocui pe Max Alier. Ministerul Finanţelor a confirmat pentru Europa Liberă că e vorba o întrevedere de rutină şi nu se poate vorbi încă de negocieri privind un eventual acord cu FMI. Anterior, guvernul de la Chişinău a semnalat că ar vrea să negocieze un program de cooperare cu FMI, întrerupt în 2013. Diana Răileanu l-a întrebat pe directorul executiv al Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”, Adrian Lupuşor, care este menirea acestor discuţii „de rutină” între FMI şi autorităţile de la Chişinău:

Adrian Lupuşor: „Oricum, Republica Moldova a beneficiat de suportul financiar şi tehnic din partea Fondului Monetar Internaţional şi există, până la urmă, şi o anumită perspectivă privind semnarea unui potenţial memorandum, deci, este natural ca FMI să fie interesat de evoluţiile economice şi politice din ţară.”

Europa Liberă: Dar, de ce ar avea nevoie acum Republica Moldova de un acord de finanţare cu FMI?

Adrian Lupuşor: „Republica Moldova are nevoie de Fondul Monetar Internaţional preponderent pentru scopuri non-monetare. Vorbim, în primul rând, despre asistenţa tehnică şi chiar presiuni pe care Fondul Monetar deseori le poate exercita asupra Guvernului pentru a implementa reforme nepopulare, reforme structurale necesare pentru a spori competitivitatea ţării care nu ar putea fi implementate de către Guvern fără această ancoră externă. Pe lângă aceasta, memorandumul este important şi pentru deblocarea altor granturi foarte importante pentru dezvoltarea ţării. Există şi latura monetară care, totuşi, este mai puţin importantă, însă nu de neglijat. Banca Naţională a Moldovei a utilizat destul de activ rezervele valutare ale ţării în ultimele luni pentru a preveni o depreciere şi mai abruptă a leului şi, respectiv, BNM are nevoie de completarea acestor rezerve valutare pentru a preveni eventuale şocuri pe viitor.”

Europa Liberă: Pe ce măsuri poate insista FMI sau insistă, de obicei, atunci când ţara are nevoie de un Acord de finanţare?

Adrian Lupuşor

Adrian Lupuşor

Adrian Lupuşor: „FMI joacă un rol de ancoră externă pentru a motiva politicienii, guvernul, să implementeze acele reforme nepopulare şi structurale de care are nevoie Republica Moldova pentru a se dezvolta. Aceste reforme ţin de domenii sensibile, cum ar fi, spre exemplu, reforma în domeniul sistemului de protecţie socială, reforma sistemului public de pensii, reformă de optimizări în anumite sectoare, reforma administrării finanţelor publice. Domeniul energetic, la fel, este deseori în vizorul Fondului Monetar Internaţional, aici sunt necesare măsuri pentru a spori eficienţa. Recent, un alt sector extrem de important a devenit sectorul bancar unde, din nou, avem nevoie de ancoră externă în vederea ameliorării situaţiei. Guvernul trebuie să insiste în negocierile cu FMI asupra reformelor care contribuie la sporirea veniturilor pe termen lung şi nu la sporirea veniturilor în mod rapid. Vorbim despre eficienţa administrării fiscale, despre diminuarea economiei formale, despre sporirea eficienţei în sectorul public. Pe masa de negocieri între Guvern şi FMI trebuie să figureze, în primul rând, reforme care au efecte pe termen lung şi mai puţin pe termen scurt, însă aceste efecte sunt durabile.”

Europa Liberă: Pentru ascultătorii mai puţin iniţiaţi în ale finanţelor, putem să le explicăm de ce în 2013 Republica Moldova a întrerupt Programul de cooperare cu FMI şi, în consecinţă, a ratat atunci ultima tranşă, în mărime de 70 de milioane de dolari, din creditul de 570 de milioane convenit cu FMI în 2010?

Adrian Lupuşor: „Probabil, la mijloc au fost motive de sorginte politică. Probabil, Fondul a insistat pe anumite măsuri pe care Guvernul nu a putut să le implementeze fiind, practic, în perioadă pre-electorală, dar nu cred că ar trebui să dramatizăm pe seama acestui caz, pentru că asemenea situaţii se mai întâmplă.”

Europa Liberă: Dar în ce măsură dărnicia financiară a Partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova, Uniunea Europeană, de exemplu, este cumva „condiţionată” de un Acord cu FMI?

Adrian Lupuşor: „Într-un anumit fel, suportul partenerilor de dezvoltare este condiționat de un Acord cu Fondul pentru că permite Guvernului şi Băncii Naţionale să reacţioneze mai prompt şi mai eficient în condiţii de şoc. Acest lucru inspiră încredere pentru alţi parteneri de dezvoltare. În plus, Fondul Monetar Internaţional, cum am menţionat, este o ancoră foarte importantă, dispune de pârghii importante pentru a condiţiona acest ajutor cu reforme care pot spori competitivitatea ţării. La fel, este un factor important pentru alţi creditori externi.”

XS
SM
MD
LG