Linkuri accesibilitate

Fostul inspector al Poliţiei Criminale, Ion Perju, a fost condamnat la zece ani închisoare în cazul uciderii lui Valeriu Boboc în aprilie 2009


Curtea de Apel Chișinău l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe fostul inspector al Poliţiei Criminale, Ion Perju, bănuit că i-a aplicat lovitura fatală lui Valeriu Boboc în timpul protestelor din aprilie 2009. Decizia de astăzi a Curții de Apel anulează decizia de achitare a lui Perju emisă anterior de Judecătoria sectorului Buiucani. Potrivit portalului jurnal.md, avocatul fostului poliţist a declarat că va contesta sentinţa la Curtea Supremă de Justiţie după publicarea deciziei așteptată la 28 aprilie. Este a treia condamnare răsunătoare în dosarele 7 aprilie. La sfârșitul lunii ianuarie, Curtea de Apel Chișinău l-a condamnat, pentru neglijență în serviciu, la doi ani de închisoare cu executare pe fostul ministru de Interne, Gheorghe Papuc și la doi ani de închisoare cu suspendare pentru aceeași crimă pe fostului comisar general al Chișinăului, Vladimir Botnari. Dar Papuc a dispărut în aceeași zi în care instanța a pronunțat sentința și nu a mai fost găsit.

XS
SM
MD
LG