Linkuri accesibilitate

Preţ de 340 de pagini, ce acoperă perioada 1991-2012, cărturarul clujean face cronica noului apostolat cultural al ardelenilor pe pământurile basarabene & bucovinene.

Ajunsă la ce-a de-a IV-a ediţie, bineînţeles adăugită, cartea nonagenarului Teodor Tanco Basarabia, numele tău e Maria, Napoca Nova, 2013, se adaugă sutelor şi miilor de volume pe care acest neobosit „ardelean venit cu desagile pline ca să doneze biblioteci româneşti, pe urmele lui Onisifor şi Octavian Ghibu” (Acad. Alexandru Zub) le-a zidit în edificiul culturii naţionale, şi totodată spune povestea nenumăratelor sale periple: „Să treci Carpaţii, apoi Prutul pe podul de ştiinţă şi conştiinţă (cele de flori acum sunt amintiri şi legende), să păşeşti peste o graniţă de ţară şi peste încă una, ca să ajungi să porţi privirea, de pe metereze şi creneluri de cetăţi, în latul şi lungul Nistrului şerpuitor, după ce un timp mi-a fost oprită trecerea, pare un vis cosmogonic”, de unde visul Domniei Sale fusese „de a ajunge elev la Cernăuţi”. Când acesta se împlineşte – sigur, parţial, căci acum „scriitorul Teodor Tanco face parte din lunga suită de erudiţi ardeleni, la care mintea şi inima s-au asociat mereu pentru a sluji cauza naţională” (Al. Zub) –, iată cum i se arată oraşul viselor sale şcolăreşti: „Cernăuţiul e trist în ceaţa şi întunecimea nopţii, plouat intens peste zi şi acum ghemuit de frigul stepei trimis pe aripi de vânt subţire (…) oraşul este aşezat pe un glob oval, precum un vulcan stins, şi în el mai există sămânţă de români…”

Preţ de 340 de pagini, ce acoperă perioada 1991-2012, ilustrul cărturar clujean face cronica acestui nou apostolat cultural al ardelenilor pe pământurile basarabene & bucovinene, însă nu la modul impresionist sau sentimental, ci cât de poate de concret: nume de persoane şi localităţi (un indice al acestora se întinde pe 20 de pagini!), cifre, date istorice, titluri de publicaţii etc., etc.

…Şi această deviză înnobilându-i blazonul: Salve Moldova Rediviva, după ce a dus la bun sfârşit marele său proiect de restituţii istorico-culturale, Virtus Romana Rediviva!

30 martie ’15

XS
SM
MD
LG