Linkuri accesibilitate

A devenit evident că, indiferent cine va face curăţenie în grajdurile politicii româneşti, n-o va face cu un oftat pe pagina de socializare şi nici cu un discurs parlamentar.

Luna de miere a preşedintelui Iohannis cu formatorii şi deformatorii de opinie se apropie de sfârşit. Deşi se află încă în fruntea preferinţelor, la multe procente de popularitate depărtare de eventualii contracandidaţi, încetineala lucrurilor bine făcute îi scoate din sărite pe unii comentatori obişnuiţi cu heirupismele gălăgioase ale anterioarelor administraţii.

I se reproşează zăbava, proasta comunicare, inadecvarea, scara de valori. De ce nu-i înfierează pe parlamentari zi de zi? De ce nu-şi anunţă intenţiile, motivele, stările, umorile? De ce dă (sau nu dă) interviuri, declaraţii sau verdicte? De ce-l decorează pe cutare, dar l-a uitat pe cutare? Ce e cu lista asta de consilieri? De ce nu zâmbeşte sau de ce are ochii albaştri? Nici chiar fulgerele din dotarea preşedinţiei nu mai au forţa de altă dată şi se sting pe drum.

A lăsat debusolată cohorta de jurnalişti care trăia bine din scuturatul scamelor de pe gulerul fostului preşedinte. Specialiştii în nimic şi dătătorii cu părerea şomează. Televiziunile pierd din rating discutând doar despre paltonul sau tăcerea preşedintelui. Unii care au făcut o artă din reciclarea derizoriului, scot câte o scânteie dând cu copita, să lumineze bezna în care au fost lăsaţi. Dar şi scânteia aceea tot cenuşă devine. S-au astupat vulcanii noroioşi care pe mulţi i-au înecat pe vremea lui Traian Băsescu.

Dar şi cei care îşi imaginează că eliminarea zgomotelor de fond ale preşedinţiei inspiră eficienţă se înşeală. Oamenii se aşteptau de la cel care a promis o altfel de Românie să reacţioneze mai vehement la spectacolul jenant al votului pentru arestarea lui Dan Şova, mai ales că exonerarea de responsabilităţi a aghiotanţilor lui Victor Ponta şi spălarea lor de păcate a devenit un trist ritual public. Oricum, spune multe despre istoria contemporană a României faptul că guvernul a adoptat fără ezitare Codul Fiscal elaborat de Darius Vâlcov, cercetat pentru evazionism şi nu numai, un individ foarte priceput în disimularea propriei averi, în chiar ziua în care s-a decis arestarea acestuia. Fostul primar al Slatinei, multimilionar secret, proprietar, pare-se prin intermediari, şi al unui hotel din localitate, dovedeşte prin noul Cod că stăpâneşte ca un maestru toate subtilităţile evazionismului, ale dublei contabilităţi şi ale economiei subterane. Ne-ar fi mirat să fie altfel pentru un protejat al premierului Ponta. A impune unei ţări sărăcite în mod programatic de anterioarele guverne, măcinată de conflicte sociale şi de o economie şubredă viziunea financiară a unui prespus delincvent este o nouă şi absolută probă de cinism, o performanţă cu atât mai remarcabilă cu cât acesta este tovarăş de partid cu atâţia artişti ai foamei de putere şi fonduri bugetare.

Preşedintele are însă un alibi. Întâmplarea face ca în agenda lui participarea la dineul dedicat aniversării principesei Margareta să se fi suprapus manipulării votului din Senat prin care Dan Şova a fost lăsat în libertate. Faptul că preşedintele nu a reacţionat de îndată, iar când a făcut-o a fost doar printr-o notă pe pagina de Facebook scrisă pe un ton molcom şi constatativ, i-a făcut pe vehemenţii săi contestatari să intre în sevraj după vehemenţa fostului preşedinte. Şi chiar dacă actualul preşedinte a sesizat ulterior Curtea Constituţională, cerându-i să constate blocajul instituţional dintre magistraţi şi Parlament, unora li se pare prea puţin şi prea târziu. A făcut-o şi Consiliul Superior al Magistraturii, ba chiar şi PNL care ameninţă cu o petiţie, poate şi pentru că numele Alinei Gorghiu, preşedinta partidului, a apărut în delaţiunile făcute public de la tribuna Parlamentului de Dan Şova. A fost o informaţie servită jurnaliştilor care fac aport pentru Victor Ponta. Alina Gorghiu era acuzată de malversaţiuni juridice la Electrica, unde tatăl ei ar fi ocupat un post important, şi la Agenţia pentru valorificarea activelor statului, pe vremea când aceasta era condusă de unul dintre stâlpii societăţii liberale, Theodor Atanasiu. Dorinţa de a-l vedea pe Dan Şova coleg cu Elena Udrea nu ar fi decât o răzbunare avocăţească pentru procesele pierdute de Alina Gorghiu în confruntarea cu mâna dreaptă a lui Victor Ponta. Ca şi traficul cu copii de care era acuzat Klaus Iohannis, aceste acuzaţii au fost clarificate de multă vreme, însă ceva tot rămâne de pe urma unei calomnii. Şi-apoi Alina Gorghiu a fost susţinută de Klaus Iohannis la conducerea partidului, iar cei care au relansat atacurile împotriva ei o fac în speranţa că vor zgâria măcar un procent-două din prestigiul prezidenţial. I se reproşează şi că nu i-a convocat pe liderii politici, să-i disciplineze la ore de maximă audienţă cu ofertele lui de nerefuzat. A fost ironizat pentru notiţa de pe pagina de socializare care ar fi trebuit să ia forma unui comunicat de presă sau a unei dispoziţii prezidenţiale, oficializând şi eternizând nemulţumirea preşedintelui. Ar fi putut, spun alţii, să înfrunte animalele politice în propria lor grădină zoologică, adresându-li-se de la tribuna Parlamentului. Ar fi fost o probă de dresură care ar fi testat încrederea politicienilor.

A devenit evident că, indiferent cine va face curăţenie în grajdurile politicii româneşti, n-o va face cu un oftat pe pagina de socializare şi nici cu un discurs parlamentar. Însuşi Ion Iliescu, sfântul patronul al tuturor hoţilor din FSN, nu a reuşit să le taie foamea camarazilor săi de revoluţie continuă, chiar dacă a evocat ironic de la tribuna Parlamentului, capitalismul de cumetrie. Şi-apoi ştie toată lumea că Ion Iliescu nici n-ar fi putut face altceva decât să înfiereze capitalismul, că aşa l-a învăţat materialismul dialectic. Oricum, e profund neproductiv să-ţi imaginezi că poţi subţia platoşa rinocerilor făcându-le morală şi arătându-le obrazul. O simplă răsteală la clasa politică nu face decât să zgârie pielea matrioşkăi politice. Un discurs parlamentar de intensitate maximă pe scara Băsescu ar putea chiar s-o omoare. Pe prima. Celelalte ar scăpa însă nevătămate, ba chiar ar avea posibilitatea să crească mai mari, să se maturizeze.

Pe de altă parte, a devenit clar că ideea unei reforme din interior a clasei politice este doar o scamatorie, care poate da iluzia unei schimbări de fond, prin simpla modificare a geometriei instituţionale. Politicienii s-au blindat cu regulamente şi norme care le asigură invulnerabilitatea (e drept, parţială) şi nemurirea. A lor şi, mai ales, a conturilor. Aşa se şi explică faptul că în Parlament consolidează democraţia zeci de politicieni care fie au fost condamnaţi definitiv cu suspendare, fie sunt în diferite faze de urmărie penală. Unii sunt foşti colaboratori ai Securităţii, alţii - corupţi sau incompatibili dovediţi. Legile propuse şi adoptate de ei au pentru democraţie aceeaşi valoare ca a Codului fiscal elaborat de fostul ministru al finanţelor. E tot mai clar că schimbarea ar trebui să vină din altă parte, de la periferia politicii, de pildă, de pe terenurile care nu au apucat să fie otrăvite de corupţie şi nici de jocurile de putere. Însă nici acelea nu sunt prea sigure, pentru că politicienii de azi nu au putut ajunge de capul lor pe culmile tupeului. S-au bucurat ani în şir de anonimatul periferiei şi de tăcerea complice a Poliţiei şi Parchetului. Cum spuneam, fostul ministru al finanţelor a fost ales local şi a făcut primul milion ca orice bugetar strângător. Pe de altă parte, unii procurori şi judecători au stabilit un mercurial al indulgenţelor reciproc avantajos între lumea justiţiei, cea a administraţiei centrale şi locale şi grupurile politice de interese. Impunitatea îi încurajează pe toţi aleşii (şi pe numiţii în funcţie ai acestora) să viseze la mai mult. Este aproape imposibil să te apropii de o instituţie căreia să nu-i miroasă sulfuros subteranele. În toţi aceşti ani postcomunişti, demnitarii şi-au construit din greu propriul lor sistem defensiv, folosindu-se de faţada instituţiilor democraţiei. Nu-i mai răneşte pe ei o vorbă spusă la mânie de preşedinte sau de cine ştie ce magistrat. Probabil că trebuie rănită o matrioşkă mai profundă. Sau tăiate toate capetele deodată.

Nu e o întâmplare că însuşi Traian Băsescu stă în apropierea nemulţumiţilor, asmuţindu-şi câinii de pază împotriva celui care i-a preluat fotoliul la Cotroceni. Îi reproşează numirile, susţinând că aduce cadre crescute în pepiniera de mutanţi a lui Dan Voiculescu, îl critică pentru politica externă şi aşa-zisul eşecul de la Bruxelles, unde nu ar fi reuşit să obţină avantaje energetice pentru România. Vorbeşte ca să uite de propriile probleme. Căci ex-preşedintele n-o duce prea bine. Este cercetat într-un proces în care l-a tras una dintre femeile fatale ale politicii, însă drumurile la Procuratură sunt o repetiţie generală pentru alte dosare pe care diverse cercetări în lucru par să le anticipeze. Torpilarea succesorului său nu este doar un exerciţiu de publicitate şi de agresivitate, ci şi o deturnare a atenţiei publice de la dosarele sale, de pildă de la posibila sa implicare în restituirile ilegale de proprietăţi. Este preocupat nu doar de soarta fostei sale protejate, dar şi de cea a fiicelor sale, care nu mai au mult şi încep să-i calce pe urme. La DNA. Ironia sorţii face ca susţinătorii săi necondiţionaţi să-l aplaude spunând că-şi continuă munca de asanare a societăţii.

Este evident că şi acest start al reformării clasei politice a fost ratat. Policienii nu învaţă nimic din arestările cu alai şi chiuituri transmise în direct. Nu se produc conversiuni în masă, nu dă nimeni semn că se căieşte sau că şi-a înţeles vinovăţia şi că-şi acceptă de bunăvoie soarta. Şi nici nu există vreun politician care să-şi dea demisia pentru că se consideră prea cinstit să stea lângă atâţia corupţi. Dimpotrivă, curaţi şi necuraţi, preferă să strângă rândurile, să supravieţuiască tot mandatul, până la următoarele alegeri când speră să-şi recâştige imunitatea. Nici alegerile anticipate nu pot aduce prea multe surprize, poate doar o sărăcire şi mai mare a ofertei, dacă se va păstra actualul prag electoral. Dacă nu se schimbă legile, alegerile vor fi nişte licitaţii trucate.

Cumva politicienii trebuie fortaţi să iasă din zona de confort iar apele tulburi şi toxice ale politicii trebuie împrospătate. Rămâne de văzut dacă preşedintele Iohannis va risca să distrugă flora şi fauna politicii, chiar şi în partidul care-l susţine, în numele reformării clasei politice, sau va continua să-şi scrie opiniile ca orice postac de rând pe pagina sa de socializare în speranţa că, strat după strat, matrioştele vor muri de necaz sau pentru că nu le bagă el în seamă.

XS
SM
MD
LG