Linkuri accesibilitate

Autoritățile ruse au emis o nouă licență de emisie televiziunii americane CNN


Autoritățile ruse au emis o nouă licență de emisie televiziunii americane CNN, la aproape trei luni după ce fusese scoasă din eterul rusesc din cauza unor restricții asupra presei străine. Agenția rusă Roskomnadzor a spus astăzi că în baza noii licențe CNN poate emite la scară națională timp de 10 ani. CNN și-a încetat transmisiunile în Rusia la 31 decembrie, invocând ca motiv „schimbări în legislația presei”. În ianuarie CNN a început negocieri cu autoritățile ruse pentru reluarea transmisiunilor. În Rusia s-a aprobat anul trecut o lege care limitează proprietatea străină asupra unei instituții de presă la 20% și s-au înăsprit regulile publicității la televiziunile prin cablu. CNN este proprietatea trustului de presă american Time Warner.

XS
SM
MD
LG