Linkuri accesibilitate

Iar avalanşa scumpirilor abia începe să se mişte...

Anii cei mai complicaţi ai tranziţiei au trecut? Mai rău decît ceea ce a fost nu va fi? Să fim serioşi, stimaţi ascultători!

Zilele cele mai grele abia se conturează la orizont. Şi mă tem că anii precedenţi, chiar şi inconfundabilii ani '90, ne vor părea în curînd floare la ureche.

Să luăm doar un amănunt care prefigurează viaţa complicată a simplilor muritori. Medicamentul Cratal costa, acum zece zile, 62 de lei. Acum costă 83 de lei. E o scumpire uriaşă, de peste 33 %. Şi ăsta e doar un medicament. Dar ce să facă un pensionar care are nevoie nu numai de Cratal, ci şi de multe alte medicamente? Cum să obţină el medicamentele scumpite cu 33% dacă pensia lui e indexată anual numai cu 8%?

Iar avalanşa scumpirilor abia începe să se mişte. Nici nu vreau să-mi imaginez ce preţuri vor exista aici peste cîteva luni. Va fi jale, stimaţi ascultători. Preţurile vor exploda, mai cu seamă după scumpirea luminii electrice. Omul simplu se va pomeni dintr-odată cu acelaşi venit, ba chiar devalorizat, în faţa unei noi realităţi. Eu cred că mulţi dintre cei care au supravieţuit cu mare greu în ultimii 20 de ani acum vor da chix, vor eşua.

Tranziţia nu s-a terminat pentru cei cu pensii şi salarii ridicole. Ea abia acum începe, oricît de neverosimil ar părea asta. Şi te întrebi acum, cînd dezastrul se apropie: dar nu ar trebui cei care au provocat haosul financiar şi care au făcut mişmaşuri în bănci să fie traşi la răspundere? De ce, de pe urma acestor mişmaşuri, cineva trebuie să profite şi să-şi umple bine buzunarele, iar altcineva trebuie să fie strivit de povara preţurilor? Acesta e statul pe care şi l-au dorit masele la Marile Adunări Naţionale din zorii tranziţiei?

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG