Linkuri accesibilitate

Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

La Chișinău, președintele Nicolae Timofti a convocat pentru astăzi ședința Consiliului Suprem de Securitate, pe agenda căreia se vor afla evoluțiile din regiune din ultima vreme.

Politicianul Fiodor Ghelici organizează tot în capitală conferinţa de presă cu tema „Furtul banilor din băncile Moldovei nu a avut şi nu are loc. Banii scoşi în zonele off-shore constituie plata pentru servicii şi nu vor fi întorşi.”

CEC a Republicii Moldova, în colaborare și cu suportul Consiliului Europei și al PNUD, organizează la hotelul Codru din capitală conferința post-electorală „Alegeri parlamentare 2014: lecții învățate și pași de urmat.”

Premierul Greciei, Alexis Tsipras, face o vizită la Berlin, pe fondul tensiunilor greco-germane legate de programele de austeritate grecești.

Secretarul de stat al Statelor Unite, John Kerry, îi primește la Camp David, în apropiere de Washington, pe liderii afgani Așraf Ghani și Abdullah Abdullah.

Președintele kirghiz Almazbek Atambaev, care s-a întâlnit recent la Moscova cu Vladimir Putin, își continuă turneul prin țările Europei de Vest, având pe agendă opriri la Viena, Bruxelles, Berna, Berlin și Paris.

Șefa politicii externe europene Frederica Mogherini vizitează Cuba.

În lumea întreagă se marchează astăzi Ziua Internațională a Meteorologiei.

XS
SM
MD
LG