Linkuri accesibilitate

Şomerii transnistreni au fost obligaţi să lucreze 4 zile pe lună în folosul comunităţii


Şomerii transnistreni nu-şi vor mai putea ridica îndemnizaţiile de şomaj, decât dacă vor lucra 4 zile pe lună în folosul comunităţii. Obligativitatea muncii gratuite a fost decisă recent de executivul de la Tiraspol. Potrivit agenţiei oficiale „Novosti Pridnestrovia”, persoanele aflate în evidenţia oficiilor forţei de muncă sunt obligate să îndeplinească, fără a fi remunerate, diverse lucrări de amenajare şi înverzire a localităţilor, munci agricole sezoniere, pe şantiere de construcţii sau orice alte munci necalificate. Administraţia raională Râbniţa a anunţat că 620 de şomeri au fost deja trimişi să îndeplinească munci în folosul comunităţii, iar alţi 400 sunt în aşteptare. Oficialităţile susţin că nu sunt decât foarte puţini care renunţă la îndemnizaţia de şomaj din cauza noului regulament. În ultimul an, numărul şomerilor a crescut, însă oferta oficiilor forţei de muncă este redusă. Oficial, anul trecut, în Transnistria au fost înregistraţi peste 10 800 de oameni în căutarea unui serviciu, dintre care mai puţin de 4 400 au primit ajutor de şomaj. Îndemnizaţia de şomaj a fost în medie de 427 de ruble sau 38 de dolari – mai puţin de o treime din minimul de existenţă care, în medie, este de 120 de dolari.

XS
SM
MD
LG