Linkuri accesibilitate

Romanul se citeşte cu aceeaşi emoţie ca acum 50 de ani, chit că între timp ştiinţa a făcut progrese enorme în explorarea creierului uman.

Tradus în numeroase limbi, studiat în şcoli şi universităţi din toată lumea, adaptat pentru TV şi ajuns pe marele ecran, romanul americanului Daniel Keyes, Flori pentru Algernon, Art, 2013, se citeşte cu aceeaşi emoţie ca acum 50 de ani, chit că între timp ştiinţa a făcut progrese enorme în explorarea creierului uman, şi nici SF n-a stat pe loc.

„Dar chiar în timp ce scriu aceste cuvinte este ceva în mine care strigă că am dreptul. Sunt şi eu o persoană. Eram cineva şi înainte de a intra sub cuţitul chirurgului”, consemnează Charlie Gordon, ex-întârziatul mintal ajuns acum „un burete uriaş care se îmbibă de cunoştinţe”, ceea ce nu-l încurcă să se simtă totuşi un cobai al ştiinţei, asemenea şoricelului Algernon, supus aceleiaşi operaţii pe creier. Comparaţia între ei se impune de la sine: „Alăturarea permanentă «Algernon şi Charlie» sau «Charlie şi Algernon» demonstra clar că ei ne priveau ca pe o pereche de animale de laborator care nici nu existau în afara acestuia”, astfel încât omul se întreabă: „Care este locul meu? Cine şi ce sunt eu astăzi? Sunt eu o sumă a întregii mele vieţi sau doar a ultimelor luni?”, mai cu seamă atunci când observă regresiunea galopantă a lui Algernon – semn că experimentul a dat greş. Lucrurile se precipită odată cu moartea şoricelului, iar disecţia confirmă că „creierul lui Algernon scăzuse în greutate faţă de un creier normal şi circumvoluţiunile sale erau mai netede, în timp ce leziunile cerebrale erau mai adânci”, fapt care-l îngrozeşte pe Charlie Gordon, conştient că „acelaşi lucru mi s-ar putea întâmpla şi mie chiar acum”. Şi chiar i se întâmplă, într-un ritm ameţitor, încât abia dacă mai poate comunica cu semenii, iar în cele din urmă se face tot mai greu înţeles: „Nu şti de ce numai sunt deştept şi cu ce-am greşit…”. Atâta consolare: „În orice caz, sunt sigur că io sunt prima perseoană proastă din lume care a găsit ceva important pentru ştiinţă. Am făcut ceva da nu-mi aduc aminte ce”. Şi această rugăminte, ultima, ce-i confirmă – în ciuda a toate – umanitatea: „să-j puneţ o flore pe mormânt lu Algernon în curtea din spatele casi”.

Ceea ce tocmai am făcut, recomandându-vă cartea! 23 martie ’15

XS
SM
MD
LG