Linkuri accesibilitate

Opțiuni americane și opțiuni israeliene după alegerile parlamentare din Israel


Premierul israelian Benjamin Netanyahu la o declarație de presă după anunțul primelor rezultate ale alegerilor
Premierul israelian Benjamin Netanyahu la o declarație de presă după anunțul primelor rezultate ale alegerilor

SUA văd în Israel în continuare cel mai important aliat într-o regiune de mare volatilitate.

In Israel, premierul Benjamin Netanyahu porneste cu prima sansa la formarea unui guvern, dupa alegerile parlamentare de ieri. Ce repercursiuni are aceasta optiune a electoratului asupra relatiilor cu America?O relatare a corespondentului Europei Libere la Washington.

Benjamin Natanyahu a reusit, in extremis, sa se impuna in alegerile din Israel si a facut-o, mai ales in ultimele zile ale campaniei, mutindu-se chiar mai la dreapta spectrului politic, decit fusese pina atunci. El a ajuns sa declare ca nu va exista un stat palestinian, cit timp el va fi prim-ministru, ceea ce e posibil sa-i fi atras voturi ultra-nationaliste, care sa incline balanta, dar, pe de alta parte arunca o umbra nu doar asupra viitorului procesului de pace dar si asupra a ceea ce s-a intimplat pina acum, cit timp Netanyahu s-a aflat la conducerea Israelului.

Faptul ca raporturile premierului cu presedintele Obama nu sint bune este de-acum cunoscut si bine documentat. Dar chiar si asa, indiferent de rezultatul scrutinului nu exista indoiala ca Statele Unite vad in Israel cel mai important aliat intr-o regiune de mare volatilitate si asta nu se va schimba. Opinia publica israeliana este impartita, dar asta nu se va reflecta dupa toate probabilitatile, in optiunile unui nou cabinet Netanyahu. Chiar si in conditiile unui electorat impartit, daca actualul premier va forma noul guvern, el va continua in directiile cunoscute, principiul de baza fiind scepticismul cu privire la un stat palestinian si optiunea pentru un status quo de securitate, care sa nu inchida portitele catre dialog, dar nici sa nu le deschida prea larg.

Publicul israelian intelege importanta bunelor raporturi cu aliatul America. Atunci cind premierul Netanyahu le-a riscat, odata cu recenta sa alocutiune din Congres, la invitatia conducerii republicane, se pare ca multi israelieni au apreciat ca Netanyahu a facut un pas important, pe scena globala, avertizind Statele Unite cu privire la ceea ce considera un pericol iminent, un Iran cu armament nuclear. La fel ca si in alegeri anterioare – cele din 1996 de exemplu – cind administratia Clinton si-ar fi dorit ca Shimon Peres sa cistige in fata lui Netanyahu, asa si acum administratia Obama si-a facut, atita cit a permis-o protocolul, vizibila optiunea. Numai ca israelienii au votat altfel si, acum, relatia va trebui refacuta pentru ca are de infruntat nu putine primejdii.

XS
SM
MD
LG