„Sîntem sătui de aceste alegeri. Toți vorbesc, promit, dar nimeni nu face nimic. Vorbesc de dragul vorbitului”, i-a spus cu năduf corespondentului nostru un cetăţean lehămetit din autonomia găgăuză.
E un soi de concluzie tristă care vine în ceasul al doisprezecelea, cînd nu mai e de făcut nimic. E constatarea cetăţeanului demoralizat de tranziţia interminabilă.
Arena politică moldovenească e, într-adevăr, un loc în care se perorează cu însufleţire ani de zile, se vorbeşte ritos, se anunţă schimbări grandioase, dar toată vorbăria asta nu e în stare să schimbe situaţia deplorabilă. Mai nimic nu se modifică. Nimic bun de pe urma exerciţiilor astea oratorice. Cu adevărat, vorba lungă – sărăcia omului.
Totuşi, n-aş fi de acord întru totul cu cetăţeanul lehămetit. Politicienii moldoveni nu vorbesc de dragul vorbitului. Ei vorbesc ca să se menţină cît mai mult timp pe palierul politic. Acolo e bine şi e călduţ, acolo ai privilegii şi facilităţi. Acolo apar posibilităţi mari pentru căpătuială.
Moldova e o ţară săracă şi aşa va fi încă multă vreme. Cum să te descurci într-o asemenea ţară? Să munceşti pe brînci în spitale sau în şcoli? Să aduni gunoaie? Să coci pîine? Să fim serioşi! Cea mai sigură cale de a ajunge la prosperitate e politica. Acolo e o altă lume, diferită de cea a bătrînilor cu pensii de o mie de lei.
De aceea, îl faci pe dracu-n patru ca să pătrunzi în politică. Şi vorbeşti, vorbeşti din zori şi pînă-n noapte, vorbeşti frumos, ritos, însufleţitor, vorbeşti ca să dai impresia că munceşti, că făureşti ceva. Vorbeşti despre orice, numai să se găsească oamenii care să voteze pentru tine.
În Republica Moldova, politica e una din cele mai profitabile meserii. Conducătorii de aici n-o duc rău, în ciuda sărăciei endemice. Ei au ştiut ce să vorbească. Ei oricînd îţi vor vorbi pînă la saţietate!
