Linkuri accesibilitate

Tiraspolul doreşte activarea dialogului cu Chişinăul


După o pauză de aproape doi ani şi jumătate, şeful administraţiei separatiste de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, s-a aflat la Chişinău ca să discute cu autorităţile moldovene. Întrevederea de sâmbătă cu noul premier Chiril Gaburici a durat aproape două ore şi s-a încheiat cu semnarea unui protocol adiţional ce prevede prelungirea termenului de aplicare a acordului privind circulaţia trenurilor marfare pe segmentul transnistrean, până la finele anului 2016. De asemenea, în cadrul întrevederii, cei doi au convenit asupra simplificării procedurii de traversare a Nistrului în perioada sărbătorilor pascale.

După discuţii, într-o conferinţă de presă comună, Chiril Gaburici a declarat că scopul Chişinăului este să dea un nou impuls dialogului dintre Chişinău şi Tiraspol şi să găsească soluţii viabile pentru problemele acute cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului. Potrivit lui Gaburici, la întâlnire s-a discutat şi despre nevoia continuării negocierilor în format 5+2, despre problema accesului fermierilor moldoveni la terenurile lor în raionul Dubăsari şi libera circulaţie în zona de securitate. Premierul moldovean a declarat că la 20 martie, reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului se vor întruni în cadrul unei reuniuni extinsă a grupurilor de lucru.

Evgheni Şevciuk, la rândul său, a apreciat pozitiv rezultatele discuţiei, dar a subliniat că Tiraspolul va reveni la negocierile în format 5+2 doar după eliminarea a ceea ce administrația transnistreană numeşte blocada economică a Moldovei şi Ucrainei impusă regiunii transnistrene.

Evgheni Șevciuk a declarat însă că este gata să discute cu autoritățile de la Chișinău implementarea Acordului de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, afirmând că, din cauza politicii Chișinăului, Transnistria a fost pusă în situația de a avea un comerț orientat către UE, în timp ce de fapt își dorea să fie prezentă mai mult pe piața rusă.

Ultima dată Evgheni Şevciuk a fost la Chişinău într-o aşa numită „vizită oficială" în septembrie 2012, când a avut o întrevedere cu premierul de atunci, Vladimir Filat. Un an mai târziu, în octombrie 2013, fostul prim-ministru Iurie Leancă s-a întâlnit cu Evgheni Şevciuk în cadrul unei conferinţe, în Germania.

XS
SM
MD
LG