Linkuri accesibilitate

Retrospectiva săptămânii politice


Opinii despre apropiatele alegeri din Găgăuzia şi reluarea dialogului dintre negociatorii politici ai Chişinăului şi Tiraspolului.

Analistul politic de la Tiraspol Andrei Safonov tinde să împărtăşească opinia mai multor experţi de la Chişinău care cred că, în condiţiile unei crize social-economice, partea transnistreană ar fi mai deschisă în realuarea dialogului cu autorităţile din dreapta Nistrului. De altfel, anunţata întâlnire de sâmbătă dintre premierul Chiril Gaburici şi liderul de la Tiraspol Evgheni Şevciuk, pare să confirme aceste supoziţii. Safonov anticipează o încercare a Chişinăului de a aborda în dialogul cu Tiraspolul nu doar subiectele ce ţin de rezolvarea problemelor economice şi sociale, dar şi cele politice:

„Fără îndoială Chişinăul, prin intermediul negociatorilor săi, va încerca să convingă partea transnistreană să discute probleme din aşa numitul coş trei. Mă refer la întrebări ce ţin de statutul regiunii, de prezenţa trupelor ruseşti în stânga Nistrului etc. Pe de o parte, Tiraspolul, care, din câte înţeleg, va fi susţinut de Federaţia Rusă, va insista în continuare pe rezolvarea problemelor sociale şi politice. (...) Pe de altă parte, ţinând cont de faptul că regiunea trece printr-o criză profundă, datorată, în primul rând, unor decizii neinspirate ale Tiraspolului, cred că Chişinăul va încerca, alături de partenerii săi Occidentali, să determine autorităţile din stânga Nistrului la compromis politic. Întrebarea este: se va lăsa sau nu convins Tiraspolul? Ţinând cont de faptul că Evgheni Şevciuk este mai cooperant decît fostul lider, Igor Smirnov, nu este exclus, aşa cum cred mai mulţi analişti politici, ar putea exista un anumit grad de conformare în poziţia oficială a Tiraspolului.”

De altfel, o notă informativă a partenerilor de dezvoltare a Republicii Moldova către Guvern, înmânată premierului Gaburici săptămâna trecută, conţine şi un capitol privind Transnistria. Donatorii externi cer autorităţilor de la Chişinău, în primul rând, recunoaşterea publică imediată a faptului că reintegrarea Republicii Moldova este o prioritate naţională de vârf. În acelaşi document Chişinăul este îndemnat la un dialog mai activ şi cu reprezentanţii autonomiei găgăuze. La începutul acestei săptămâni, autonomia, aflată în perioadă electorală, a fost vizitată de ambasadori ai ţărilor Uniunii Europene, care, între altele, au constatat că în actuala campanie candidaţii discută prea mult despre geopolitică, în loc de lucrurile care-i interesează pe alegători. Această vizită însă, constată Ludmila Mitioglo, preşedinta centrului „Pro-Europa” de la Comrat, a avut o rezonanţă mai modestă decît cea de marţi, a trei deputaţi ruşi, invitaţi de Partidul Socialiştilor la o conferinţă despre perspectivele dezvoltării social-economice ale regiunii:

„Din păcate, din discuţiile cu mai mulţi alegători, am înţeles că o bună parte nu prea cunosc programele electorale ale candidaţilor pentru care au decis să-şi dea votul. De fapt, alegerea se va face între Est şi Vest, însă la moment sunt destul de mulţi şi cei care încă nu ştiu pentru cine să-şi dea votul. Cu siguranţă, săptămâna care vine va fi una foarte fierbinte din punct de vedere electoral. În privinţa vizitelor oficialilor străini, constat că cea a deputaţilor ruşi a avut un impact mai mare decît întâlnirea cu ambasadorii ţărilor Uniunii Europene. De altfel, candidaţii de aici sunt mai interesaţi să se afişeze cu oaspeţi din Federaţia Rusă decît cu cei din Occident. Mulţi au ales să nu meargă la întâlnirea cu amabasadorii ştiind că aceasta nu le va aduce dividente electorale şi nici un plus de imagine.”

Primul tur al alegerilor pentru funcţia de başcan al Găgăuziei va avea loc săptămâna viitoare, pe 22 martie. Al doilea, dacă va fi nevoie, pe 5 aprilie.

Previous Next

XS
SM
MD
LG