Linkuri accesibilitate

Toţi speră să se lanseze în curând un nou post de televiziune, DNA TV, care să transmită nonstop reality show-uri din justiţie.

Abia ce a anunţat Mircea Geoană că înfiinţează un partid socialist pe care o să-l umple cu oameni cinstiţi şi de nădejde ca Marian Vanghelie, că la poarta acestuia din urmă au bătut cu berbecii oamenii Direcţiei Anticorupţie. Marian Vanghelie este acuzat că a perceput comision de 20 la sută dintr-o sumă pe care nici nu o poate pronunţa în vreme ce el spune că, dacă i se găseşte vreun cont secret, îşi trage un glonţ în cap. Poate că speră ca, după modelul fostului său şef, Adrian Năstase, să-şi nimerească fularul.

Unii cred că lungile şedinţe de terapie la DNA şi percheziţiile aferente la sediul primăriei ar fi o răzbunare a premierului Victor Ponta însă nici acestuia nu-i e prea bine în sânul familiei. Poliţiştii nu s-au mulţumit doar să-l salte pe primarul sectorului cinci. Într-un exerciţiu de gimnastică sincronă justiţiară, iubita primarului, deputata Oana Niculescu Mizil, a fost convocată şi ea să dea declaraţii la DNA. Fosta deputată are deja o condamnare cu suspendare pentru că şi-a angajat mama la biroul său parlamentar. Şi pentru ca telenovela să fie completă, ea a transmis cu vocea-nlăcrimată, din uşa parchetului, că urmează să îmbogăţească lumea (şi pe iubitul ei) cu un băiat. Avea pe undeva şi ecografia urmaşului. Jurnalul de închisoare al Elenei Udrea a trecut, astfel, pe locul doi. Atenţia nedistributivă a spectatorilor a fost confiscată de gramatica inconfundabilă a celui care şi-a transformat numele şi renumele în funcţie la partid iar dramele fostei muze de partid şi de stat, dusă împotriva voinţei la ginecolog, au devenit din editorial - subiect de caricaturi. Se poartă acum ecografiile Oanei Mizil.

Dat fiind succesul de casă şi public de care se bucură parchetul anticorupţie al Laurei Kövesi, toţi speră să se lanseze în curând un nou post de televiziune, DNA TV, care să transmită nonstop reality show-uri din justiţie, după modelul execuţiilor în direct de la televiziunile arabe. Se pare că astâmpără foamea de dreptate şi distracţie. Mulţi dintre politicieni şi-au câştigat din plin antipatia publică otrăvind studiourile TV cu viziunea lor sulfuroasă despre lume şi viaţă iar publicul telespectator vrea să-i vadă transpirând la audieri şi interogatorii, scriind din greu declaraţii despre primele milioane cu care au cotizat să intre în familia lor politică.

Dintr-un recent sondaj de opinie rezultă că 63% dintre români au încredere în Direcţia anticorupţie şi că mai bine de jumătate din populaţie urmăreşte cu nesaţ transmisiile televizate de la parchete şi tribunale. S-ar părea că telejustiţia nu şi-a trăit traiul şi că mai face audienţă, chiar dacă preşedintele Iohannis ar vrea ca oamenii să stingă televizoarele şi să treacă la muncă. Românii ar intra însă în sevraj fără sângele de pe ecrane. Ar vrea ca interogatoriile de la Procuratură să fie un fel de Eurovision şi fiecare să poată decide cu un SMS dacă politicianul sau demnitarul cu pricina se califică sau nu pentru puşcărie, chiar dacă după aceea ar apărea tot soiul de chiţibuşari care ar spune că a falsat, că melodia e plagiată, că vocea este dogită. Dacă ar fi să ne luăm după acelaşi sondaj de opinie, trei sferturi dintre cei chestionaţi privesc cu ochi buni porţile Procuraturii şi aşteaptă să vadă ce se află în spatele uşii doi, cine iese pe uşa din dos sau e scos cu ambulanţa.

Reţelele de socializare au devenit o formă populară de loterie a vizelor pentru puşcărie în care se manifestă din plin democraţia participativă a publicului prin aplauze, audienţă şi comentarii. Iar şefa DNA anunţă că pentru stagiunea următoare pregăteşte dosarul EADS referitor la sistemele de siguranţă a frontierelor şi pe cel al mineriadelor din 1990, promiţând episoade sângeroase cu o distribuţie de excepţie. Se rostesc nume sonore din ultimele trei guvernări însă procurorul şef de la DNA nu a vrut să meargă mai departe cu confensiunile nici printre prieteni, la reuniunea Grupului pentru Dialog Social unde i s-a dat titlul de Om al anului 2014. A primit titlul chiar dacă Traian Băsescu, fostul preşedinte, spunea despre Laura Kövesi că a întinat valorile anticorupţiei blocând dosarul mineriadei.

Adevărul e că aceasta a semnat nu demult fără să tresară dosarul de pensie al generalului Dan Voinea, procurorul care se ocupa de unul singur, încet şi fără spor, de instrumentarea cazului. Generalul Voinea s-a făcut cunoscut prin vehemenţa sa uşor dislexică încă din primele secvenţe ale procesului cuplului Ceauşescu. Cu rechizitoriul său care amintea de procesele-spectacol staliniste, a încărcat practic puştile cu care au fost executaţi cei doi. A fost aşadar unul dintre autorii păcatelor originare ale Revoluţiei române care a dovedit, printre altele, şi că justiţia nu-şi va schimba rolul de docilă unealtă politică rolul în următorii ani. Ironia sorţii face să i se fi pus în mână şi dosarul în care era implicat din plin cel de-al doilea preşedinte al României însă nu a avut acelaşi succes. Poate pentru că spiritul său justiţiar avea o origine nesănătoasă. Din eşecurile parcă premeditate ale acestor dosare rezultă că, pentru acoperirea sângelui revoluţiei şi al mineriadelor cu care s-a pătat mare parte din protipendada politică, s-a pus la punct o conspiraţie naţională a tăcerii. Probele au fost schimbate, încurcate, furate sau trucate sub privirile amuzate şi încurajatoare ale magistraţilor. Martorii şi făptuitorii au murit sau nu-şi mai amintesc bine ce s-a întâmplat. Suţinut de amnezia generală, Ion Iliescu se bucură şi acum de pensia de activist şi revoluţionar de profesie, îşi serbează la fiecare început de martie ziua la partid, printre simpatizanţi şi singura pedeapsă este că trebuie să spele ouăle stricate de pe zidul casei şi să-şi tragă obrazul gros de secretar la judeţeana de partid când iese pe stradă, ca să suporte scuipatul contestatarilor.

Faptul că Traian Băsescu o critică pe şefa DNA-ului e o continuare firesc-ilogică a tulburării compulsiv obsesive care-l determină de la o vreme să se dezică repetitiv de toţi cei care i-au fost aproape şi i-au urmat indicaţiile docili, fără să crâcnească. Dacă ar mai putea, i-ar concedia din nou. Fostul preşedinte nu mai stârneşte teamă, nici pasiuni şi nici loialitate. Căzut de pe soclu, are frisoane de singurătate şi frică, văzând că mai toţi cei pe care i-a ridicat şi apoi i-a repudiat găsesc un umăr pe care să plângă la DNA.

Alunecarea lui tot mai rapidă către malaxorul procuraturii stârneşte aplauzele amatorilor de justiţie totală care cred că întreaga istorie recentă trebuie aruncată dincolo de gratii. Aceştia ar vrea ca, la finalul fiecărui mandat, aleşii, buni-răi, să înfunde automat puşcăria pentru simpla culpă că au deţinut puterea. Dacă nu toţi aleşii, măcar foştii preşedinţi, acuzaţi de malpraxis instituţional. Dacă ar fi fost prevăzător şi ar fi abolit pedeapsa cu moartea, Nicolae Ceauşescu, bine trăit şi venind dintr-o familie de longevivi, ar fi putut conduce şi astăzi clubul foştilor preşedinţi puşcăriabili. De-a dreapta lui, un alt nemuritor, Ion Iliescu, şi-ar binemerita locul pe prici nu pentru că a scris discursurile sforăitoare cu care-şi justifica regimul de teroare şeful său comunist, ci pentru întreg trecutul său bolşevic, pentru sângeroasa deturnare a revoluţiei, pentru episoadele de război civil din primii ani pe care le-a pus la cale şi le-a dirijat pe teren, pentru că a întreţinut şi încurajat o întreagă pepinieră de delincvenţi, înscenând reforme de faţadă din care au prosperat doar locotenenţii săi şi apropiaţii acestora. De asemenea, sunt unii care cred că Emil Constantinescu ar trebui închis pentru că şi-a transformat incompetenţa în politică de stat. Şi, cu siguranţă că multe dintre mamele care l-au auzit zilele trecute pe Traian Băsescu, cu voia dumnevoastră ultimul pe lista foştilor, deplângându-le că primesc prea puţini bani de alocaţie l-ar îngropa în scutece folosite, în amintirea zilei în care anunţa cu cinism că trebuie reduse, tăiate sau anulate toate salariile şi ajutoarele sociale. S-a transformat România într-o ţară de mămici, spunea el. Acum face exerciţii în oglindă să fie convingător când va fi răspunde cum şi de ce i s-au scufundat corăbiile.

Pentru a mări fluxul de aluviuni politice din puşcării, procurorul general ar vrea să se elimine imunitatea parlamentară. Dacă s-ar întâmpla asta, Poarta Albă s-ar transforma într-un cimitir al elefanţilor politici iar clădirea Parlamentului ar putea fi închiriată pentru nunţi şi botezuri. Până acum, în ciuda procedurile care i-au scos basma curată pe Ladislau Borbély şi Varujan Vosganian, unul din zece parlamentari vede lumea altfel, de pe fereastra penitenciarului.

După ani de impunitate şi corupţie instituţională, a venit momentul în care legislativul s-a transformat în azil de martori şi acuzaţi pentru Parchet. Parlamentarii nu mai prididesc ferindu-se cu votul de anchetele procurorilor. La rându-i, premierul e ca ucenicul care nu mai poate opri cu nicio vrajă mătura DNA-ului, deşi a ajuns să răscolească şi mizeria din curtea lui. Toţi ştiu că dacă ar fi acceptată cererea procurorului general, n-ar mai ajunge aleşi nici pentru Comisia de cultură a Parlamentului. Frica ar goli oferta electorală. Mulţi au ajuns să creadă că dacă ar ciuguli bugetul printr-un colţ de administraţie locală ar face mai puţin zgomot. Acolo, cred ei, foşgăind la firul ierbii, n-ar atrage atenţia procurorilor, amatori de vânat mare, prezidenţial.

XS
SM
MD
LG