Linkuri accesibilitate

Moldova și aniversarea a „70 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial”


Săptămîna viitoare președintele statului va anunța dacă Moldova va fi reprezentată de militari la parada de la Moscova.

Guvernul a aprobat ieri câteva documente pentru pregătirea marcării a 70 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Unele dintre ele folosesc terminologia sovietică: „victoria poporului sovietic în Marele Război pentru Apărarea Patriei”, fapt ce a provocat un val de critici pe reţelele sociale. În fiecare an, în ajun de 9 mai, cetăţenii dezbat cum trebuie să se numească războiul şi dacă trebuie sau nu ca militarii moldoveni să participe la parada de la Moscova.

Sintagma buclucaşă - „victoria poporului sovietic în Marele Război pentru Apărarea Patriei” - apare în documentele pe care preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, le-a semnat anul trecut în cadrul structurilor CSI, iar acum urmează a fi ratificate de Parlament. Acelaşi pachet de documente conţine şi o hotărâre de guvern referitoare la medalia jubiliară denumită de o maniera mult mai echidistantă - „70 de ani de la sfârşitul Războiului al Doilea Mondial”. Nu este prima dată când în documentele oficiale ale Republicii Moldova se folosesc sintagme diferite vizând același fenomen sau eveniment.

Potrivit purtătorului de cuvânt al preşedinţiei, Vlad Ţurcanu, această situaţie a rezultat din cauza faptului că în 2013 şeful statului a notificat Consiliul executiv al CSI că Republica Moldova va confecţiona propriul model de medalie, excluzând imaginea secerii şi ciocanului. Respectiv medalia a fost denumită utilizând terminologia pe care istoricii moldoveni o consideră corectă - cel de-al Doilea Război Mondial.

Cu referire la participarea la parada de la Moscova, purtătorul de cuvânt al şefului statului Vlad Ţurcanu a spus că săptămâna viitoare preşedintele va anunţa ce decizie a luat atât în ceea ce priveşte participarea sa, cât şi a militarilor moldoveni.

Câţiva şefi din armată, inclusiv actualul ministru Viorel Cibotaru, s-au pronunţat, cu maximă prudenţă, împotriva mărşăluirii militarilor moldoveni în Piaţa Roşie da la Moscova. O poziţie similară are şi fostul ministru Vitalie Marinuţa, cel care a provocat în urmă cu cinci ani un adevărat scandal în sânul coaliţiei de guvernare exact pe acest subiect. Marinuţa spune că a rămas consecvent, chiar dacă între timp a trecut de la liberali la democraţi, ultimii consideraţi de mulți comentatori politici mai îngăduitori în ceea ce priveşte optica Moscovei asupra istoriei.

„Aşa suntem noi, aşa sărbătorim, aşa le denumim. Cu regret, la noi sunt politicieni care se consideră pro-europeni şi acceptă plecarea la Moscova a trupelor la paradă. Şi tot aceeaşi politicieni pro-occidentuli nu acceptă plecarea, să spunem, la Bucureşti, la paradă. E paradoxul nostru cu care trăim. Atâta timp cât nu vom avea politicieni cu verticalitate, atâta timp noi ne vom fierbe în sosul dat”.

Istoricul şi analistul Anatol Ţăranu salută decizia şefului statului ca Republica Moldova să bată o medalie jubiliară proprie şi crede că executivul trebuie să adapteze chiar şi hotărârile CSI la propriile viziuni:

„Înlocuirea sintagmei «Marele Război pentru Apărarea Patriei» cu «cel de-al Doilea Război Mondial» şi faptul că decoraţiile se fac nu numai pentru participanţii la război din partea Uniunii Sovietice, dar pentru toţi veteranii, inclusiv pentru soldaţii armatei române, este deja un pas enorm înainte făcut de către Republica Moldova în ceea ce priveşte percepţia nouă, de pe poziţiile interesului nostru naţional”.

Anatol Ţăranu mai spune că în cadrul CSI Republica Moldova poate face uz de dreptul său de a avea opinie separată, aşa cum s-a întâmplat în cazul medaliilor jubiliare. Asta în cazul în care liderii de la Chişinău nu se tem să supere oficialii de la Kremlin. Atâta timp cât această frică persistă, constata Ţăranu, vor exista paradoxuri de tipul sintagmei pe care o reprezintă „victoria poporului sovietic în Marele Război pentru Apărarea Patriei”, un popor şi o patrie care nu există de mai bine de două decenii.

Previous Next

XS
SM
MD
LG