Linkuri accesibilitate

Un studiu sociologic susține că părinţii și-au depăşit frica de a-şi duce copiii cu dizabilităţi la şcoală.

În ultimii trei ani, în instituţiile de învăţământ din Republica Moldova au fost create aproape 500 de centre de resurse care oferă sprijin copiilor cu cerinţe educaţionale speciale. Numărul acestor copii, care au ales să meargă la şcoala din localitate şi sunt ajutaţi să se integreze în mediul şcolar de cadre de sprijin este de circa 9000. Astăzi, specialişti în domeniu, de la Ministerul Educaţiei şi organizaţii neguvernamentale au analizat progresele din domeniul educaţiei incluzive precum şi sarcinile nerealizate încă.

Fiecărui copil - o educaţie de calitate. Astfel își formulează obiectivul programul de educaţie incluzivă, iar factorii decizionali susțin că în mare parte el este deja atins. Drept dovadă sunt prezentate statisticile din ultimii ani care arată că numărul copiilor care ajung în internate a scăzut de la circa 300 la 20 de copii pe an. De asemenea, specialiştii susţin că părinţii au depăşit frica de a-şi duce copiii cu dizabilităţi la şcoală, iar ceilalţi elevi şi profesorii au reuşit să creeze un mediu prietenos de instruire.

Ludmila Malcoci

Ludmila Malcoci

Pentru a-şi proba observaţiile, experţii au realizat un studiu sociologic în care au fost chestionaţi 220 de profesori, peste 300 de elevi, inclusiv, părinţii copiilor cu dizabilităţi şi a celor care nu au probleme de sănătate. Ludmila Malcoci, directoarea „Keystone Moldova”, asociaţie care a pus în practică mai multe modele de educaţie incluzivă spune că cercetarea a arătat întâi de toate o schimbare de atitudine:

„Copii acceptă în mai mare parte educaţia incluzivă decât părinţii şi decât chiar şi unii profesori. În clasele unde învaţă copii cu cerinţe educaţionale speciale, copiii tipici au devenim mai responsabili, mai implicaţi, cu o atitudine mai pozitivă faţă de incluziunea educaţională a copiilor cu CES. Comparativ cu cinci ani în urmă, ponderea părinţilor copiilor tipici care acceptă copii cu CES în instituţiile educaţionale este mult mai mare.”

Până acum, modele de educaţie incluzivă, ce au la bază planuri individuale de instruire pentru fiecare copil cu cerinţe speciale şi suportul unui cadru de sprijin, au fost pilotate în 63 de şcoli. Profesorii, care au trecut deja prin această etapă susţin că reuşitele sunt mai lesne de obţinut dacă la integrarea copiilor cu dizabilităţi sau nevoi specialeă participă toţi actorii vizaţi: colegii de şcoală, profesorii, părinţii lor şi comunitatea.

Elena Gonţa, profesoară la liceul din Călăraşi spune că deşi educaţia incluzivă părea la început o ecuaţie fără răspuns, în câţiva ani, lucrurile s-au schimbat.”

„Motivaţia pentru o educaţie incluzivă la început o aveau părinţii, ei erau cei care simţeau intuitiv că copii lor pot să se educe şi să aibă rezultate într-o şcoală de cultură generală. Cadrele didactice erau reticente pentru că atunci ele aveau mai multe întrebări decât răspunsuri. Iată astăzi putem zice că pentru fiecare întrebare noi avem şi un răspuns.”

Pentru că majoritatea elevilor cu cerinţe speciale au nevoie de atenţie sporită şi ajutor la învăţare, managerii şcolilor spun că a cel mai greu a fost să găsească persoane pentru funcţia de cadru de sprijin, un obstacol fiind salariul nemotivant.

La începutul reformei, instituţiile de învăţământ nu primeau bani separat pentru a crea condiţii de învăţare pentru copiii cu dizabilităţi şi de multe ori se punea problema eficienţei cheltuielilor.

Igor Grosu

Igor Grosu

Acum însă, spune viceministrul educaţiei, Igor Grosu, banii pentru educaţia incluzivă se includ într-un fond aparte:

„Avem un fond special pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale, deci nu mai are nimeni voie să umble la fondul acesta şi să folosească banii în alte scopuri. Raionul este entitatea care ştie geografia instituţiilor unde sunt copii cu cerinţe educaţionale speciale şi acolo şi canalizează aceşti bani pentru a forma Centre de resurse, pentru a finanţa cadrul de sprijin.”

Participanţii la discuţie, profesori şi experţi în domeniu au ajuns la concluzia că reuşita programului de educaţie incluzivă presupune renunţarea la o abordare tehnică. Chiar dacă în cele mai multe instituţii copiii cu cerinţe speciale s-au integrat în mediul şcolar, au fost şi cazuri în care specialiştii au găsit planuri individuale perfecte doar pe hârtie, în realitate copiii cu dizabilităţi fiind marginalizaţi si chiar discriminați. Din acest motiv, experţii optează pentru o continuare a instruirii profesorilor şi extinderea programului în grădiniţe.

XS
SM
MD
LG