Linkuri accesibilitate

Una din marile restanțe ale Chișinăului este cea a integrării minorităților naționale, încurajarea loialității lor față de R. Moldova.

Observatori serioși ai procesului politic de la noi afirmau în aceste zile, încurajator cumva, că de-acum încolo guvernul n-ar mai trebui să aibă dubii cu privire la agenda acțiunilor sale. Și fac referire la cele 30 de capitole din memoriul numit „Note informative din partea Partenerilor de dezvoltare ai Moldovei”, pe care ambasadorii din țările Uniunii Europene și Satele Unite l-au înmânat guvernului Gaburici. Mesajul sintetic al acestui document care descrie toate sechelele statului moldovean, arătând ce și cum trebuie schimbat, este că autoritățile de la Chișinău nu-și mai pot permite să continue mimarea drumului spre Europa. Cei care au susținut financiar Moldova în ultimii 5 ani nu mai sunt dispuși să irosească bani și speranțe pe ceva lipsit de conținut și finalitate, atâta timp cât lipsește voința politică internă pentru europenizare.

Una din marile restanțe ale Chișinăului, remarcată și în memoriul ambasadorilor, este cea a integrării minorităților naționale, încurajarea loialității lor față de Republica Moldova și, mai nou, asocierea cetățenilor noștri de altă etnie la obiectivul național de integrare europeană. Transnistria, politica Rusiei în această regiune au constituit un impediment pentru a-i smulge și pe rusofonii din dreapta Nistrului din iluzia comodă legată de „întoarcerea” în Uniunea Sovietică, marea lor majoritate continuând să voteze pentru partidele pro-moscovite. Chiar și schimbările dramatice din Rusia ultimilor ani nu le-au anulat această „încremenire în proiect”, închizându-i, mental, într-un fel de buclă atemporală.

Dacă separatismul transnistrean este piatra de încercare a unui stat moldovean slab, incapabil să se confrunte de unul singur cu Rusia, atunci tendințele ostile din Autonomia Găgăuză sunt lucruri pe care Chișinăul putea să le administreze cu mai multă înțelepciune și responsabilitate. De cele mai multe ori era suficient să se aplice legea în cazul funcționarilor și guvernatorilor de la Comrat, care au sfidat Constituția și deciziile autorităților centrale.

Azi, după ce Rusia a anexat Crimeea și a incendiat estul Ucrainei, regiunea găgăuză de la noi riscă să devină și ea o zonă fierbinte. Preludiul unei posibile crize o reprezentă campania electorală pentru alegerea noului bașcan. Cea care incită spiritele este candidata Irina Vlah, fostă deputată comunistă. Sprijinită de Moscova, masiv și sfidător, prin „cureaua de transmise” reprezentată de socialistul Dodon, candidata Vlah îi mobilizează pe găgăuzi cu lozinci de genul: „Împreună cu o Rusie puternică!”, „A fi alături de Rusia stă în puterile noastre!”…

Care Rusie, îți vine să întrebi, încotro îi duceți pe găgăuzi? Spre o țară aflată în faliment economic, spre o fostă metropolă care poartă războaie de anexiune, care își persecută și omoară cetățenii de altă părere?... Pirkka Tapiola, șeful delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, observa și el „excesul de geopolitică” în campania electorală din Autonomia Găgăuză, în detrimentul chestiunilor legate de existența cotidiană a oamenilor, cum ar fi dezvoltarea economiei și educația. Numai că staff-ul candidatei Vlah dă senzația că are o altă agendă, pare să execute o „operațiune specială” menită să creeze o nouă enclavă separatistă care să blocheze drumul Moldovei spre Europa.

Autoritățile de la Chișinău urmăresc neputincioase amestecul Rusiei în campania electorală din regiune, inclusiv plimbările pe acolo ale unor deputați din Duma de Stat. Ultimii demnitari moldoveni care au vizitat Comratul au fost premierul Iurie Leancă și speakerul Igor Corman în preajma referendumului ilegal din 2 februarie 2014. A trecut un an de atunci și guvernanții de la Chișinău nu s-au gândit să aprofundeze acel dialog care ar fi putut contribui la schimbarea stărilor de spirit din Autonomie, la popularizarea opțiunii pro-europene printre găgăuzi.

Dacă ar fi urmat cu fermitate drumul reformelor și al democratizării, Moldova și-ar fi asigurat o situație mai bună și în chestiunea minorităților naționale. Această idee devine mai limpede prin comparație. După 1990, am avut posibilitatea să vizitez de câteva ori țările baltice, în special Estonia, unde există o numeroasă comunitate rusofonă. Intelectualii din Tallinn cu care am discutat îmi vorbeau de pericolul latent pe care îl reprezintă orașul Narva, locuit preponderent de etnici ruși, pentru unitatea statului eston. Ei bine, acum două zile am urmărit pe Euronews un amplu reportaj despre stările de spirit ale locuitorilor rusolingvi din Narva. Majoritatea celor intervievați și-au exprimat temerea că dezastrul din Ucraina, provocat de invazia Moscovei, ar putea să atingă Estonia. I-am auzit spunând că, deși sunt ruși de naționalitate, iubesc Estonia nu mai puțin decât estonienii înșiși și că nu-și văd altfel destinul decât într-o Estonie independentă.

Această solidaritate a oamenilor, dincolo de originea etnică, a fost posibilă doar pentru că Estonia a avut un proiect de dezvoltare națională, un proiect de succes nu doar în vorbe, ci în fapte: locuitorii săi au devenit cetățeni europeni, nostalgiile după o Rusie imperială nu-i mai încearcă deloc. Pentru că au ce pierde: o viață prosperă și pașnică.

Moldova ar fi putut să învețe din experiența Estoniei în materie de minorități naționale, ar fi putut să însușească și alte lecții ale balticilor. Însă clasa politică de la Chișinău a avut, pesemne, lucruri mai importante de făcut, și acum își vede subminată loialitatea unei părți semnificative din cetățenii săi, care vor să-și lege soarta de o putere străină agresoare. Nu contează că acești oameni sunt victimele unei înșelări colective. Există împrejurări în care fantasmele pot deveni realitate.

XS
SM
MD
LG