Linkuri accesibilitate

Am ajuns în situația tristă de a face teorie comparatistă între nenorociri. Acum un an MH370, avionul malaezian dispărut fără urmă și explicație. În iulie, peste patru luni: un an de la tragedia avionului doborît în Ucraina, deasupra teritoriilor controlate de rebelii ruși sprijiniți de Moscova. Cunoaștem mult mai mult despre ce s-a întîmplat deasupra Ucrainei. Presupunerile inițiale s-au dovedit mai mult decît simple bănuieli.

O comisie internaționaqlă de anchetă, care a analizat luni de zile datele înregistrate la bord și rămășițe ale avionului doborît, a ajuns la concluzia clară că avionul a fost lovit de o rachetă trimisă de un lansator aflat în dotarea forțelor armate rusești și livrat de Moscova rebelilor ruși din Ucraina. Rudele și apropiații celor uciși nu mai sînt, așadar, rude și apropiați ale unor dispăruți. Multe, chiar dacă nu toate, cadavre au fost repatriate, iar făptașii sînt cunoscuți, deși nu aduși în fața justiției. Sînt, deci, trăirile celor ce au pierdut rude sau prieteni mai ușoare sau doar diferite de trăirile celor ce speră că dispăruții de pe MH370 sînt încă în viață? În aparență, da.

Din păcate, însă, tragediile nu dau dispense. E de crezut că diferențele între cele două tipuri de suferință sînt iluzorii. În primul rînd, pentru că tragedia din Ucraina e tot o dispariție. Da, spre deosebire de ce s-a întîmplat sau nu s-a întîmplat cu MH370, cunoaștem aproape tot despre împrejurările în care a fost doborît avionul din Ucraina. Însă ceva esențial lipsește, o absență gravă împinge tragedia spre suferința dispariției, iar această absență e lipsa răspunderii și certitudinea că făptașii direcți și indirecți nu vor putea fi vreodată atinși.

De fapt, o tragedie nu se poate „închide” (cu termenul folosit obsesiv în terapeutica occidentală) niciodată. Însă o tragedie în care făptașii rîd cinic de pe margine și nu pot fi pedepsiți sau făcuți să înțeleagă ce răspundere poartă rămîne activă și își întețește efectul. Din acest punct de vedere, și tragedia din Ucraina e tot o formă de disperare în fața dispariției. Miezul care ar putea da sens și oarecare cuvință targediei e furat refuzat sau îndepărtat. Suferința devine un spectacol bestial, o tortură mută egală cu chinurile pe care le provoacă doar absurdul inexplicabil al unei dispariții. Asemenea dureri sînt prea mult pentru o viață de om. Cu atît mai mult cu cît cei ce au rămas loviți după tragedia din Ucraina nu au la dispoziție nici un mecanism defensiv, nici o povestire-amăgire care să le aline-amîne durerea, ca în cazul celor ce se apără de grozăvia tragediei MH 370. Oricum, din amîndouă nefericirile scoate capul răul absolut sau gratuit. Un vizitator infernal care pune la încercare ultima fibră umană pe care o învinge adesea.

Nebunia, depresia, sinuciderea sînt, de atîtea ori, răspunsul omului învins de asemenea orori. Pentru noi ceilalți, rămași în afara tragediei, suferința vicitmelor e de neconceput. Dar puterea vinovată a celor ce au prilejuit suferința e clară și revoltătoare. Fie că e vorba de Președinți de stat sau de Necunoscut.

XS
SM
MD
LG