Linkuri accesibilitate

Un templu sonor construit pe o improvizație continuă

Jazz, muzică indiană, rock, și mai ales funk.

Kai Eckhart, bas, Fareed Haque, ghitări, Alan Hertz și Sean Rickman, tobe și Eric Levy, claviaturi.

Timp de 11 ani (între 2000 și 2011) acești domni au alcătuit în Statele Unite o trupă care se numește Garaj Mahal.

Garaj Mahal e o parafrază care ar putea părea ireverențioasă - mausoleul cunoscut sub numele de Taj Mahal e dovada iubirii infinite a unui rege pentru o femeie care a murit.

Eu cred însă că parafraza nu e ireverențioasă, pentru că Garaj Mahal, chiar dacă are un nume ce sugerează ceva mult mai mundan, e un fel de templu sonor, la care - și în care - au lucrat cinci instrumentiști desăvîrșiți, faimoși fiecare în parte pentru cariera solo și colaborările lor de dinainte și de după ce au făcut această trupă.

Un templu sonor construit pe o improvizație continuă, în care deși toate aranjamentele par întîmplătoare, ca într-un jam session fără sfîrșit, fiecare sunet muzical e fixat cu o precizie de ceasornic într-un ansamblu de o coerență implacabilă.

Un element interesant al biografiei lor artistice e că acești muzicieni nu au avut absolut nici o problemă dacă concertele lor erau întregistrate în priză directă de diverși oameni și postate apoi în streaming, pe torrente și în arhive sonore pe internet.

Și după 11 ani de turnee, 9 albume și cam 1.000 de concerte, în 14 august 2011, basistul Kai Eckhart a anunțat brusc că trupa Garaj Mahal a încetat să mai existe și că nu sînt planuri pentru noi concerte.

Păcat.

XS
SM
MD
LG