Linkuri accesibilitate

Trăim în prezent probabil cea mai mare „confruntare” geopolitică de după căderea Uniunii Sovietice. Statele europene împreună că cea mai puternică economie, cea a Statelor Unite, au decis să pedepsească Rusia pentru faptul că a anexat Crimea și a invadat regiunile din est ale Ucrainei. Și se pare că toate aceste sancțiuni economice funcționează, economia rusească deja a cunoscut căderi dramatice ale rublei, iar veniturile cetățenilor s-au înjumătățit peste noapte.

Lucrul cel mai grav este că toate aceste sancțiuni ale UE și SUA împotriva Rusiei afectează direct toate țările post-sovietice inclusiv și Republica Moldova. Sau mai exact, aceste sancțiuni afectează în primul rînd păturile cele mai defavorizate ale acestor țări, afectează cetățenii cu cele mai mici venituri și sutele de mii (sau poate milioanele) de familii care mizează pe banii trimiși acasă din Rusia.

Europenii ne tot îndeamnă să facem reforme dacă vrem să cunoaștem și noi un astfel de nivel al dezvoltării economice cum este în Europa, și sunt de acord cu acest lucru. Ceea ce mă interesează, însă, este ce măsuri au întreprins tările occidentale pentru a amortiza consecințele acestor sancțiuni asupra țărilor care nu au nici o legătură cu politica rusească, dar care suferă din cauza acestor sancțiuni deopotrivă cu Rusia? În situația aceasta ce „reforme” să facem?

Apropo, în Rusia este același lucru, pentru că sanțiunile nu-i afectează atît de mult pe cei care decid politica Kremlinului la nivel înalt cît afectează cetățeanul cu venituri mici. În cele din urmă, nu trebuie să ne mire de ce ar fi cetățeanul de rînd atît de mult înrăit pe sancțiunile occidentului - pentru că cetățeanul cu venituri mici este primul care simte consecințele. Nu trebuie să ne mire nici faptul că unii din ei sunt gata să ia arma în mînă și să meargă la luptă.

Acest război economic trebuie să înceteze o dată și pentru totdeauna, iar marile puteri trebuie să caute metode de a-și rezolva probleme politice astfel ca să nu implice în acestă luptă și tările mici care nu au nici o legătură cu aceste jocuri geopolitice. Sau dacă și nu există altă soluție decît sancțiunile economice, atunci trebuie să fie gata să despăgubească tările afectate, care nu au fost ținta acestor sancțiuni, dar suferă deopotrivă. Aceste țări trebuie să primească despăgubiri.

XS
SM
MD
LG