Linkuri accesibilitate

„Fiecare din noi are un loc unde se regăsește. Pentru mine, acest loc e librăria sau biblioteca”


Jurnalul săptămânal cu Tatiana Bologan.

Născută în orașul Chișinău. A absolvit Facultatea de Litere, USM. A urmat studiile de doctorat în cadrul aceleiași facultăți. Din 2002 până în prezent – profesoare la Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim”.

Luni

Încep jurnalul săptămânii, nu cu bun augur, deoarece nu m-a ocolit infecția virală, care bântuie pe plaiurile noastre de câteva săptămâni. Mărțișorul l-am întâmpinat cu frisoane, febră și cefalee. Azi nu am ore, dar e o zi dedicată lecturii și pregătirii materialelor didactice pentru întreaga săptămână. De dimineață, migrena mi-a dat bătaie de cap și doar meșterii care băteau la ușă m-au mobilizat.

De câteva zile ne-am mutat într-un apartament nou și astăzi a fost ziua în care am fost conectați la TV, Internet și telefonie fixă. Fiul mai mare, Mircea, de cinci ani, o fire echilibrată, responsabilă și curioasă, mi-a fost raza de soare de dimineață. Surâsul lui ca un clinchet de clopoțel și cântecele pe care le fredona prin casă m-au animat. Toată ziua am dedicat-o menajului şi am aranjat lucrurile prin dulapuri.

La cină, am discutat cu soțul meu Mihai despre finala Eurovisionului, ediția locală, și ne întrebam cum pentru finlandezi e firesc să câștige o trupă constituită doar din persoane cu dizabilități, melodia fiind în limba lor, iar pentru noi e o anormalitate dacă se interpretează în limba română. Seara, m-au sunat mama, fratele, o vecină și o prietenă, urându-mi o însănătoșire cât mai grabnică.

Înainte de somn, am pregătit câteva texte despre legenda Mărțișorului, a cărei origine se trage încă de la daci, care legau de firul alb și roșu, un bănuț, ce semnifica norocul și bunăstarea. Din păcate, și această tradiție arhaică, se modernizează, dar important e că perpetuează.

Marți

Dimineața ne-a răsfățat cu o ploaie torenţială. Deși suntem în zilele Babei Dochia, aerul primăvăratic ne îmbie orașul.

După ce mi-am condus copilul la grădiniță, am mers la școală, unde așteptam cu nerăbdare să-mi revăd învățăceii din clasa a IV-a D. După o pauză de o săptămână, m-au întâmpinat cu o surpriză, cu ocazia zilei mele de naștere, serbate pe 27 februarie. Ador ochișorii acestor copii, plini de inocență și sinceritate. După ore, am participat la Consiliul profesoral, ce a fost dedicat aprobării rapoartelor de autoevaluare pentru confirmarea/conferirea gradelor didactice. Colegele mele le-au susținut cu brio, rezultat a cinci ani de activitate didactico-educativă. Mă impresionează devotamentul și abnegația cu care își onorează doamnele noastre profesoare una dintre cele mai nobile profesii. După consiliu, am glumit și am schimbat câteva impresii, fapt ce ne-a animat pentru a păși într-o altă lume, la fel de responsabilă: de mame, soții, prietene, fiice etc.

Seara, am făcut o plimbare cu mezinul Marius, care azi a împlinit un an și opt luni. E genul de copil care nu te lasă niciodată să te relaxezi, exuberanța-i debordantă, spiritul atât de vivace întotdeauna îmi dă suflu pentru a fi mai energică, în pofida temperamentului meu melancolic. E la vârsta la care experimentează și curiozitatea lui nu are limite.

Apoi mi-am vizitat părinții, care în momentele de cumpănă au fost stâlpul meu de echilibru, dar si sprijinul meu de zi cu zi. Perfecționistă din fire, mama mea reprezintă un model de sacrificiu matern și dragoste necondiționată. O iubesc mult!

După cină, l-am ajutat pe Mircea să-și facă tema pentru acasă, urmărind cu satisfacție gesturile și modalitatea prin care își expunea gândurile și emoțiile în privința unei imagini pe care trebuia s-o descrie oral.

Înainte de somn, am terminat de citit cartea „Lapte negru” de Elif Shafak.

Miercuri

Dimineața s-a dovedit destul de anevoioasă. Doar razele soarelui m-au înviorat, pentru că viroza m-a copleșit totalmente și starea de atrofiere fizică m-a doborât. După ce mi-am dus băiatul la grădiniță, m-am programat la medicul de familie.

Din cauza răcelii, programul pentru toată săptămâna s-a dat peste cap: am renunțat la orele de sport și la cele de pictură. Ultima pasiune am descoperit-o anul trecut și este activitatea care mă ajută să evadez din realitate, fiind un refugiu într-o altă dimensiune existențială. Acuarela m-a uimit prin spontanietate, care, spre deosebire de alte tehnici, nu-ți permite să rectifici, prima inspirație imortalizând-se pe hârtie. Profesorul meu, Eugen Gorean, un tânăr pictor cu har, mi-a deschis porțile unui tărâm pe cât de necunoscut, pe atât și de miraculos.

După orele de la liceu, pentru a-mi recăpăta echilibrul moral și fizic, am intrat în librărie. Sunt sigură că fiecare din noi are un loc unde se regăsește. Pentru mine, acest loc e librăria sau biblioteca, asa cum afirma Mircea Eliade: „Îmi imaginez Paradisul sub forma unei biblioteci”. E un spațiu sacru, în care mă încarc cu energie, iar fiecare vizită este un ritual în care fiecare simț se intensifică la maxim: procesul începe cu adulmecatul miresmei de carte, apoi cu pipăitul copertei, ascultatul foșnetului de la răsfoitul paginilor și apoi vizualizarea textului și a imaginilor. După ce-am ieșit din librărie, cu o nouă achiziție de Milan Kundera „Ignoranța”, am reintrat în cotidian: am vizitat unul dintre centrele comerciale, achiziționând un scaun de birou, apoi am făcut cumpărăturile la piață și farmacie.

La cină, am sporovăit cu soțul meu Mihai și cu Mircea, care ne-a povestit, cu entuziasm, despre cursul studiat la programul FastTrackKids. Ne-a povestit cu lux de amănunte despre arta teatrală, despre rolul actorului și al regizorului, finalizând discursul cu o pantomimă. Am râs cu poftă și apoi ne-am concentrat asupra temei pe acasă, unde trebuia să confecționeze masca unui actor, el optând pentru chipul unui rege. După aceea am sunat-o pe fina și verișoara mea, care se află la un stagiu în Franța, pentru a o felicita cu ocazia zilei de naștere.

Mezinul de câteva zile e la bunici și ultimul gând, înainte de a adormi, s-a îndreptat spre Marius, cel care poartă numele Maicii Domnului, după o întelegere intimă încheiată în ziua naşterii lui.

Joi

Razele soarelui mi-au inundat odaia de dimineață, trezindu-mă. Micul dejun şi rutina matinală mă încântă, pentru că agalele cu grăbitul se îmbină armonios.

Mi-am dus băiatul la grădiniță, apoi am intrat în bomboneria favorită, unde mi-am ales câteva dulcegării pentru ceaiul din pauze. Dimineața obișnuiesc să fac o promenadă, de-a lungul străzii Sciusev, de la intersecția bd. Bănulescu- Bodoni până la str. Constantin Stere, unde este situat micro-orășelul „Prometeu-Junior”. Îmi place această zonă a Chișinăului vechi, o traversez aproape zilnic, dar parcă descopăr în fiecare zi un detaliu nou: o ulicioară ascunsă, o curte îmbătrânită, un local nedescoperit, o ușă împăienjenită. E jumătatea de oră, când îmi aranjez gândurile, meditez, planific și savurez aerul înmiresmat de dimineaţă.

După lecții, am făcut repetiție cu elevii, pentru TVC-ul programat pentru săptămâna viitoare. Savurez aceste clipe, pentru că sunt deschiși, dezinvolți și nu le e frică să experimenteze.

La prânz, după ce am luat băiatul de grădiniță, am trecut pe la părinți, pentru a-mi vedea pentru câteva clipe mezinul, care-și făcea siesta revigorantă.

Revenită acasă, m-am pregătit pentru work-shopul cu Tatiana Țâbuleac. Am așteptat această întâlnire, pentru că admir astfel de femei: deschise, curajoase, frumoase, inteligente, împlinite etc. M-am „îndrăgostit” de ea odată cu citirea „Fabulelor moderne”. O fină observatoare a sufletului feminin, Tatiana a reușit în timpul work-shopului, care a purtat genericul „Cum să găsești curajul de a fi tu însăți?”, să ne țină în suspans, frapându-ne prin franchețea, feminitatea și vivacitatea ei.

Seara, am pregătit vestimentația, o cămasă națională pentru Mircea, care mâine va avea matineul dedicat Zilei Mamelor. E foarte responsabil și a repetat de mai multe ori textele pentru matineu.

Vineri

O dimineață care începe mai devreme ca altele, pentru că trebuie să fiu cea mai frumoasă mamă, pentru copilul meu. E o zi importantă pentru el, pregătind surpriza cu colegii lui de câteva săptămâni. Matineul s-a dovedit a fi foarte emoționant, în care mi-am descoperit copilul în noi ipostaze: de actor, dansator și cântăreț.

Apoi, am felicitat-o cordial pe învățătoarea lui Mircea, doamna Elena, o profesoară înnăscută și o doamnă distinsă.

După orele de la liceu, am participat la o serbare, organizată de administrația liceului tuturor doamnelor, având genericul versurile lui Dumitru Matcovschi: „Mai regină decât floarea, doar femeia poate fi / Mai adâncă decât marea, doar femeia poate fi”.

Serile de la sfârşit de săptămână le dedic totalmente familiei. De obicei, obişnuim, după cină, să privim un film, astăzi am optat pentru „Magic in the moonlight” de Woody Allen.

Vineri e ziua totalizărilor şi trecând în retrospectivă evenimentele acestei săptămâni prin intermediul acestui jurnal, mi-am dat seama că în viaţa noastră nimic nu este întâmplător şi că suntem nişte fiinţe cu puteri nebănuite.

XS
SM
MD
LG