Linkuri accesibilitate

Pensiile femeilor sunt în medie cu 28% mai mici decât ale bărbaților.

Noi studii comparative ale Organizatiei pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD) relevă diferențe semnificativă dintre pensiile bărbaților si femeilor. Potrivit documentului, care analizează 34 de țări, pensiile femeilor sunt în medie cu 28% mai mici decât ale bărbaților.

Diferența se adâncește însă în cazul unor state europene ca Germania, Luxemburg și Olanda, unde, în medie, un barbat are o pensie cu peste 40% mai mare decât o femeie.

Se pare că pe continentul european bătrânețea cea mai lipsită de griji financiare, sau, dacă vreți, cea mai demnă, din acest punct de vedere, o au estoniencele, care au pensii aproximativ egale cu bărbații estonieni.

Datele arată că, de regulă, femeile în vârstă au avut de-a lungul vieții lungi perioade în care au fost constrânse de diverse alte obligații familiale să lucreze jumătate de normă. Ca atare, atât veniturile lor cât și contribuțiile corespunzătoare la pensie au fost reduse.

Potrivit unui raport OECD publicat anul trecut, cea mai mare diferență de salarizare între femei și bărbați se regăsește in Coreea, unde femeile câștigă doar 63% din cât câștigă bărbații. Coreencelor le urmează japonezele, americancele, canadiencele si britanicele, intr-un top al femeilor care, pentru aceeași slujbă, câștigă mai puțin decât un bărbat.

Potrivit experților OECD explicația nu este de căutat doar în politicile de salarizare ale firmelor fiind mult mai complexă. Pe de o parte, tradițional, femeile sunt cele care dedică mai mult timp decât bărbații creșterii copiilor sau îngrijirii altor membri ai familiei. Ca atare, există perioade lungi din viața unei femei în care aceasta nu contribuie la schemele de pensii.

Astfel, mai multe femei decât bărbați ajung in situația de a trăi la bătrânețe, fie dintr-o pensie minimă sau din ajutor social, după cum rezultă din graficul următor :

Însă așa cum arătam mai sus, sistemele de pensii au un efect minor asupra diferențelor de venit dintre pensionarii bărbați și femei. Adevărata problemă, arată experții OECD stă în moștenirea de decenii în privința inegalității de șanse în carieră și salarizare.

Multă vreme s-a sperat că educația poate ajuta la nivelarea acestor diferențe. Dar și aici datele nu arată o realitate optimistă.

„Una dintre marile probleme cu care ne confruntam in țările industrializate este creșterea disparităților și cu toții sperăm că prin educație putem nivela aceste diferențe, caci, nu-I așa, educația ne oferă oportunități să ne depășim condiția. Din păcate, cu excepția Finlandei sau Coreei, nivelul de educație nu crește, de la o generație la alta, din păcate”, spune scretarul adjunct al OECD, Stefan Kapferer.

Potrivit expertilor chiar și astăzi este dubitativ dacă o femeie tânără va câștiga mai mult la pensie, și asta nu doar pentru că încă există diferențe de salarizare între femei și bărbați dar și pentru că distribuția sarcinilor in familie se menține în marginile tradiționale.

Or, atrage atenția OECD, sistemele de pensie nu sunt create pentru a aborda astfel de chestiuni. Este nevoie de o abordare mai cuprinzătoare care să includă piața locurilor de muncă și dezvoltarea acesteia, precum și politicile sociale și de familie, arată experții OECD care pun în lumină alte aspecte importante pe care responsabilii politici ar trebui să le ia în calcul în identificarea unor soluții.

De pildă, în ultimii șase ani tot mai multe femei s-au implicat în activități de voluntariat. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în Italia, Slovacia, Canada și Estonia. Și bărbații se implică în activități de voluntariat, însă spre deosebire de femei, care se dedică unor cauze sociale sau care desfășoară activitati non-profit în sănătate, bărbații fac voluntariat în cadrul unor asociații sportive.

Și la nivelul Uniunii Europene subiectul diferenței de salarizare și pensie dintre bărbați și femei se află pe masa de lucru. Iar felul cum vede UE acestă problemă este ilustrat în filmul de mai jos.

XS
SM
MD
LG