Linkuri accesibilitate

Sandra Kalniete: „Prin ce am trecut e floare la ureche, față de ceea ce trăiesc adevărații patrioți din Rusia”


Sandra Kalniete în Parlamentul European, 12 martie 2014

Sandra Kalniete în Parlamentul European, 12 martie 2014

Europarlamentara din Letonia despre cum a ajuns persona non grata în Rusia.

Rusia a interzis mai multor politicieni europeni să vină la Moscova pentru a participa, marți, la înmormântarea proeminentului opozant al Kremlinului Boris Nemțov, asasinat vineri, 27 februarie. Între cei cărora li s-a refuzat intrarea în Rusia este și politiciana din Letonia, membră a Parlamentului European, Sandra Kalniete, cu care a stat de vorbă corespondentul nostru Rickard Jozwaik. Europarlamentara i-a povestit mai întâi ce i s-a întâmplat după ce a aterizat pe aeroportul Șeremetevo din Moscova.

Sandra Kalniete: „Am fost oprită și mi-au luat pașaportul. După 30 de minute, realizând că la mijloc e o problemă, le-am spus că mă pot întoarce înapoi, cu următorul zbor, în Letonia, și i-am rugat să-mi dea înapoi pașaportul, însă ei au spus - nu, nu, nu!

Și după mai bine de două ore, când ultimul avion zburase deja spre Riga, în sfârșit, autoritățile m-au informat că mi s-a interzis intrarea în Rusia, conform unui Cod rusesc, art. 27 prim. I-am rugat să-mi explice ce înseamnă acest paragraf, dar n-au putut. Mai târziu, am aflat că e vorba despre «amenințare la adresa apărării și securității statului» și la adresa «ordinii și sănătății publice». Vă puteți imagina?

Și după asta am stat toată noaptea în Șeremetevo. Ceea ce realmente m-a făcut să protestez este că eu, membru al Parlamentului European, am fost deposedată de pașaportul meu. Este ceva ilegal. Contravine convențiilor europene la care Rusia este parte. Apoi, am realizat că sunt total dependentă de autoritățile administrative ale aeroportului, de Serviciul de grăniceri și de cel de securitate. Nu m-am simțit deloc confortabil fără pașaport. Dacă s-ar fi produs o provocare sau ar fi venit cineva cu un control de acte, sau s-ar fi întâmplat altceva, practic, eram în imposibilitate să-mi confirm identitatea, chiar dacă aveam la mine cardul de membru al Parlamentului European. Dar am înțeles, de asemenea, că situația prin care am trecut - că am fost lipsită de drepturi - este floare la ureche în comparație cu aceea prin care trec astăzi adevărații patrioți ai Rusiei sau acei oameni foarte curajoși care-și apără pozițiile, disidenții și apărătorii drepturilor omului, și Boris Nemțov care a plătit pentru asta cel mai mare preț”.

Europa Liberă: Și după ce ați revenit, care au fost explicațiile?

Sandra Kalniete: „Acesta a fost primul episod, după toată povestea de 15 ore, în care m-am simțit extrem de inconfortabil. Au promis că se vor întoarce cu pașaportul meu și cu biletul meu pe care mi l-am cumpărat eu singură. Ei mi-au luat biletul imediat după ce l-am cumpărat. Dar la ora 9 acolo nu era prezentă nici o persoană. M-am simțit extrem de

Mi-am dat seama atunci cât de privilegiați suntem noi, trăind într-o lume în care există supremația legii, unde drepturile fiecărei ființe umane sunt respectate....

incomod. Am înțeles că de fapt pot să fiu blocată în această zonă de tranzit până când ei îmi vor permite să plec, dacă vor dori acest lucru, și asta e foarte diferit de Europa.

Mi-am dat seama atunci cât de privilegiați suntem noi, trăind într-o lume în care există supremația legii, unde drepturile fiecărei ființe umane sunt respectate. În cele din urmă, chiar la intrarea de la poartă, actele mi-au fost întoarse și am fost lăsată să plec. M-am simțit realmente mult mai bine, dar încă nu pe deplin, nici în aeroport, nici în avion, ci m-am simțit în siguranță numai după ce am ajuns la Bruxelles”.

Europa Liberă: Ce statut aveți acum? Sunteți persona non grata în Rusia?

Sandra Kalniete: „Sunt persona non grata până în anul 2019. Am semnat două hârtii. Prima, în rusă, care m-a informat că în conformitate cu paragraful 1, despre care am menționat, nu am dreptul să intru în Rusia până în 2019. Și o alta, în engleză, care zice că dacă voi încălca această interdicție voi fi urmărită în temeiul Codului penal. Le-am cerut o copie a celor două documente, cel în rusă nu mi l-au dat, doar în engleză”.

Europa Liberă: Cum credeți, de ce v-au declarat persona non grata în Rusia?

Sandra Kalniete: „De când a fost anexată Crimeea, mi-am exprimat tot timpul și într-un mod foarte clar poziția referitor la asta. De asemenea, mi-am exprimat foarte clar poziția în legătură cu agresiunea Rusiei în Ucraina, față de această formă de război hibrid care are loc în estul Ucrainei și, de asemenea, am apărat tot timpul dreptul Ucrainei de a-și alege singură viitorul”.

Europa Liberă: Ce mesaj aveți pentru autoritățile ruse și opoziția din Rusia?

Sandra Kalniete: „Pentru autoritățile din Moscova mesajul meu este că fiecare acțiune de acest fel face Uniunea Europeană mai unită în înțelegerea a ceea ce reprezintă regimul din Rusia și că dacă Rusia va întreprinde orice alți pași în viitor pe teritoriul Ucrainei sau va provoca orice țară din Uniunea Europeană, vor urma sancțiuni foarte dure. Acesta e o poziție de consens acum în Europa, după moartea lui Boris Nemțov.

Și pentru opoziție, aș vrea să spun că noi credem că există un viitor pentru Rusia, că noi admirăm acești oameni curajoși și îi vom ajuta atât cât putem și va permite regimul lui Putin. M-am născut în Siberia, părinții mei au fost deportați. Am trăit sub regimul sovietic până în 1990. Eu știu că orice regim, mai devreme sau mai târziu se va prăbuși. Eu de asemenea știu că nu există un zid care să stea pe vecie, că libertatea întotdeauna învinge”.

XS
SM
MD
LG