Linkuri accesibilitate

CE pregătește un proiect de document se sugerează renunțarea la actuala politică europeană de vecinătate


Comisia Europeană pregătește un proiect de document în care se sugerează renunțarea la actuala politică europeană de vecinătate și deschide posibilitatea unei relații mai apropiate cu Rusia. Proiectul de document văzut de Europa Liberă face parte din încercările de a veni până la toamnă cu propuneri concrete de revizuire a acestei politici. Politica europeană de vecinătate a fost lansată acum 10 ani, pentru a îmbunătăți relațiile cu statele care nu fac obiectul politicii de extindere a Uniunii Europene. Documentul citat întreabă clar dacă ar trebui ca Politica europeană de vecinătate să existe în continuare - o întrebare care va genera îngrijorare în țări ca Georgia, R.Moldova și Ucraina. Rusia nu e menționată ca atare, dar e clar subiectul unei alte întrebări, anume dacă n-ar trebui îmbunătățite relațiile cu țările „din afara vecinătății”, și dacă nu ar trebui ca politica europeană de vecinătate să permită „căi mai flexibile de cooperare cu vecinii vecinilor”.

XS
SM
MD
LG