Linkuri accesibilitate

Lectura te bine-dispune cum rareori o istorie literară a reuşit s-o facă.

De unde tot criticul român se dă în vânt după prospătură, revendicându-şi de cele mai multe ori postura de mentor/guru al ultimei generaţii/promoţii literare, Al. Cistelecan scoate din lada de zestre „caiete cu poezii scrise de-a lungul vremii de preotese, profesoare, învăţătoare, funcţionare sensibile şi suferind profund din dragoste” (Ion Mureşan) de-acum un veac şi mai bine, de parcă tocmai ar pune-o de-un concurs Miss Vetusteţe, dând la tipar nu atât o carte de istorie literară, cât un album de familie (sămănătorist-poporanistă), Ardelencele, Eikon, 2014. Rezultă o galerie de 18 portrete (+1, doar schiţat), de la Maria Suciu-Bosco la Zorica Laţcu Teodora, într-un registru mergând de la „Preoteasa fatală” la „Păgâne şi creştine”.

Înduioşătoare, tandreţea cu care Al. Cistelecan se apleacă asupra unor figuri demult uitate, refăcând – uneori din te miri ce – datele lor biografice (partea cu „parfumat scrisă”!), pentru ca odată ajuns să le contureze profilurile literare, să moaie peniţa în esenţe ceva mai tari. Şi atunci fraza sa capătă răsuciri de bandă a lui Moebus, cu puneri în ecuaţie insolite: „Între Maria Suciu-Bosco şi Ruxandra Cesereanu e doar o diferenţă de aparat, nu de tipologie sau temperament”; când nu-i comparată cu Elena Udrea, „Veronica Micle e o Emma Bovary mai norocoasă (…) a literelor noastre”; nu vor lipsi la apel nici „strănepoatele optzeciste”, ca să nu mai zic de Angela Marinescu şi Marta Petreu; dar s-o identifici pe „cea mai whitmaniană poetă română” (Mariana Moşoiu) din Ardeal, fieful lui Coşbuc, asta chiar că cere fler! Şi scriitura autorului funcţionează în dublu registru: în istoric literar, Cistelecan caută să restituie cu maximă grijă trecute vieţi de doamne şi domniţe; în critic de poezie însă, nu iartă nimic! Un singur exemplu: „Poeta nu scrie grozav, e drept; ba din contră; dar nici Lamartine, Goethe şi alţii nu scriu mai bine când sunt traduşi de ea. (…) Au, probabil, cu toţii o problemă de nivel ardelean”.

Or, se ştie, „nu există naţie mai sămănătorist-poporanistă decât poetesele de Ardeal, toate jurate în dragostea de neamul oropsit…” Cu toate acestea, lectura Ardelencelor – a cărţii lui Al. Cistelecan, nu a producţiilor poetice ale celor 18+1 protagoniste – te bine-dispune cum rareori o istorie literară a reuşit s-o facă.

XS
SM
MD
LG