Linkuri accesibilitate

Rusia privilegiază separatiștii rebeli în livrările de gaze amenințînd Ucraina și Europa


Direcțiile de transfer ale gazului rus
Direcțiile de transfer ale gazului rus

Negociatorii ucraineni și ruși se întâlnesc la Bruxelles pentru a căuta o soluție.

Oficiali ruși și ucraineni se pregătesc de o întâlnire la Bruxelles pe 2 martie pentru a rezolva o nouă dispută a gazelor. Ucraina care plătește consumul în avans, a anunțat că nu a primit toate gazele achitate în februarie. De la Moscova i s-a răspuns că o parte din livrări au ajuns în regiunile estice controlate de separatiștii pro-ruși.

Concernul rus Gazprom a confirmat că a primit astăzi de la compania ucraineană de energie Naftogaz 15 milioane de dolari, plata în avans care poate acoperi consumul pentru aproximativ o zi din luna martie.

Purtătorul de cuvânt al concernului rus Serghei Kuprianov a declarat că plata ar trebui să acopere consumul până la 2 martie, când negociatorii ucraineni și ruși se întâlnesc la Bruxelles pentru a căuta o soluție în nouă dispută.

Moscova oprise livrările de gaze în Ucraina în iunie anul trecut și le-a reluat doar în decembrie, datorită unui acord mediat de Uniunea Europeană.

Acordul gândit să reglementeze tranzacțiile pe timp de iarnă prevede că Ucraina primește gaze rusești, dacă plătește în avans. Acordul expiră la sfârșitul lunii martie.

Săptămâna aceasta, compania energetică ucraineană, Nafotgaz s-a plâns că nu a primit în februarie toate gazele pentru care a plătit.

Gazpromul a răspuns că o parte din gaze a fost livrată în regiunile estice sub controlul separatiștilor pro-ruși.

Miercuri, președintele rus Vladimir Putin a avertizat că Rusia poate opri livrările în Ucraina, suspendare de natură să afecteze potențial și tranzitul către alți consumatori europeni.

Putin a criticat Kievul că ar fi limitat la rândul său livrările în regiunile controlate de separatiști. El și-a exprimat speranța că livrările rusești pentru Ucraina nu se vor opri, dar a avertizat că Europa depinde de „disciplina financiară” a Ucrainei.

Țările Uniunii Europene au primit aproximativ 147 de miliarde de metri cubi de gaze anul trecut, acoperindu-și aproximativ o treime din consum. Aproximativ 40 de procente din volumul de gaze primit a tranzitat prin Ucraina.

Rusia a suspendat de patru ori în ultimul deceniu livrările pentru Ucraina, care a început de anul trecut să cumpere gaze în regim invers din Slovacia și Ungaria.

La convorbirile de luni, la Bruxelles, urmează să participe miniștrii energiei din Ucraina și Rusia.

Săptămâna aceasta, șeful companiei ucrainene de energie Naftogaz, Andrii Kobolev și-a exprimat speranța că Ucraina va putea cumpăra mai multe gaze din Europa în luna martie. Dar a mai spus că țara sa nu simte nevoia stringentă să ajungă la vreun nou acord cu Rusia pentru livrările pe timp de vară.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG