Linkuri accesibilitate

„România e mult mai bună decît imaginea pe care o are”


Vizita preşedintelui român Klaus Iohannis în Germania.

Prima vizită oficială a Preşedintelui României, Klaus Iohannis, în Germania, a început cu o întîlnire cu omologul său, Joachim Gauck. Cu acest prilej, Gauck a rostit o scurtă alocuţiune în care s-a referit la relaţiile româno-germane, calificîndu-le drept „strînse şi apropiate”. Gauck s-a referit la trecutul comunist şi necesitatea continuării reconsiderării critice, cît şi la evoluţia relaţiilor bilaterale în contextul european. Gauck şi-a exprimat, în acelaşi timp, satisfacţia, că Iohannis şi-a propus să iniţieze ridiarea unui muzeu al comunismului.

Într-un mesaj răspîndit pe Facebook, Iohannis s-a referit la acest pasaj din alocuţiunea preşedintelui german, afirmînd că se bucură că a avut ocazia să discute cu Gauck „despre moștenirea comunismului pe care președintele Germaniei îl cunoaște ca nimeni altul din arhivele fostei poliții politice germane, Stasi. Acest om, care a vizitat România încă de la începutul anilor 90, este un simbol al credinței neștirbite în dreptul cetățenilor de a afla adevărul, oricât de dureroasă ar fi acceptarea trecutului. Experiența lui Joachim Gauck este neprețuită pentru proiectul meu de înființare în România a unui muzeu al Comunismului.”

Într-un interviu acordat radiodifuziunii naţionale din Germania (DLF), Iohannis a criticat atitudinea amicală faţă de Rusia a primului ministru din Ungaria, Viktor Orbán.

La întlnirea cu Angela Merkel
La întlnirea cu Angela Merkel

Referindu-se, în limba germană, la conflictul din Ucraina – abordat şi în cursul întîlnirii cu cancelara Angela Merkel – Iohannis s-a pronunţat pentru o prezenţă mai puternică a alianţei NATO în România.

Deşi, din punct de vedere militar, România nu se simte ameninţată de către Rusia, a precizat preşedintele, ţara sa va susţine, în continuare, sancţiunile – chiar înăsprite – impuse de UE contra Rusiei. „Vom merge mai departe alături de partenerii noştri europeni”, a spus Klaus Iohannis.

În acelaşi interviu, Iohannis şi-a exprimat speranţa că România va fi inclusă cît mai repede în spaţiul Schengen.

În final, s-a oprit şi asupra imaginii României în lume, afirmînd că „România e mult mai bună decît imaginea pe care o are.”

Vizita preşedintelui Klaus Iohannis se va încheia cu o întîlnire cu reprezentanţi ai diasporei româneşti, întîlnire care se va desfăşura – joi la ora 18 - în incinta ambasadei din capitala Germaniei.

XS
SM
MD
LG