Linkuri accesibilitate

Ucraina acuză seapartiştii pro-ruşi de continuarea atacurilor


Armata ucraineană afirmă că atacurile separatiştilor pro-ruşi au continuat în estul Ucrainei, reprezentând tot atâtea încălcări ale acordului de încetare a focului de la Minsk dar că atacurile au scăzut în intensitate. Purtătorul de cuvânt al armatei, Andri Lisenko, a confirmat faptul că pentru moment nu există un ordin de retragere a armelor grele în spatele liniei de demarcaţie „pentru că separatiştii nu respectă încă primul punct al acordului de încetare a focului”.

Pe de altă parte, la Moscova, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat, după o întrevedere cu preşedintele Senatului francez, că mult depinde acum de „onestitatea şi obiectivitatea” observatorilor care trebuie să constate ce se întâmplă pe teren, în estul Ucrainei. El a atras atenţia că mulţi „ar vrea deja” să declare acordul dela Minsk „literă moartă”.

Ministrul de externe francez Laurent Fabius a avertizat Rusia că orice ofensivă a separatiştilor în direcţia Mariupol va obliga Uniunea Europeană să „redeschidă discuţia privind aplicarea de noi sancţiuni”. Fabius a făcut declaraţia într-un interviu cu postul de radio France Info.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG