Linkuri accesibilitate

Criza din Ucraina, propagandă şi scenarii


La Debalţeve, în estul Ucrainei, 23 februarie 2015

La Debalţeve, în estul Ucrainei, 23 februarie 2015

Opinii de experţi militari de la Moscova şi Chişinău.

Președintele rus Vladimir Putin a fost citat zilele trecute cu o declaraţie foarte asemănătoare cu o ameninţare. „Nici o țara nu trebuie să își facă iluzii că poate atinge un nivel de superioritate militara comparativ cu al Rusiei”, spunea Vladimir Putin, citat de Interfax, şi avertiza, totodată, ca Moscova va avea reacţii „adecvate” la orice fel de presiuni.

Pe de altă parte, într-un proaspăt interviu apărut într-o publicație moscovită, The Village, expertul militar rus, Pavel Felgenhauer, a vorbit despre Forțele Armate ale Rusiei în termeni mult mai pesimiști, calificându-le chiar drept „înapoiate” şi „nepregătite pentru un război contemporan”.

Expertul vorbeşte despre inevitabilitatea unui război mondial şi despre lipsa de temeinicie a ameninţărilor ruse cu utilizarea armei nucleare.

Pe de altă parte, el enumeră o serie impresionantă de probleme pe care le-ar avea armata rusă, începând cu lipsa din dotare a armelor moderne de calibru mic, a gloanţelor corespunzătoare, a produselor de artilerie, a unor tancuri moderne, a unor aeronave care ar susţine eficient infanteria, până la problemele cu posesia unor radare sau motoare moderne, iar verdictul său este că „o confruntare directă a Rusiei cu forţele occidentului nu este recomandată, pentru că s-ar alege praful din armata rusă”.

Cu aceste declaraţii care pe alocuri se contrazic, l-am întrebat pe expertul în securitate de la Institutul de Politici Publice de la Chişinău, Iurie Pântea, despre ce vorbesc ele?

Iurie Pântea: „Eu am rămas cu impresia că mesajele promovate de acest aşa-zis expert, se înscriu perfect în scenariile de războaie propagandistice, în care mesajele de dezinformare sunt obţinute din amestecul faptelor reale cu cele false. Federaţia Rusă acordă acum o atenţie mare dezvoltării capacităţilor sale militare. Bugetul se dublează anual, cifrele sunt greu de ascuns, dar oricum anumite fonduri se ascund în bugetul construcţiei de maşini, etc. Aşa că să nu vorbeşti despre asta mi se pare straniu”.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat recent într-un interviu cu televiziunea de stat rusă că un război cu Ucraina este „puțin probabil”, numind un astfel de război „un scenariu apocaliptic”, și a spus că „speră” că aşa ceva „nu se va întâmpla”.

XS
SM
MD
LG