Linkuri accesibilitate

O „scriere curajos de nepretenţioasă şi de nesentimentală (…) în care miracolele devin posibile” (The Washington Post).

O idee de milioane – să ieşi până la cutia poştală de la colţ pentru a pune o scrisoare, ca în drum să devii tu însuţi acea scrisoare pe două picioare, străbătând ţara de la un capăt la altul, pe jos, spre a ajunge la destinatar. Aceasta-i trama romanului Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry, de Rachel Joyce, Litera, 2014, o „scriere curajos de nepretenţioasă şi de nesentimentală (…) în care miracolele devin posibile” (The Washington Post).

…Atât că scrisoarea e de rămas-bun de la o fostă colegă, Queenie Hennessy, acum bolnavă de cancer, pe care Harold Fry n-a mai văzut-o de 20 de ani. Tot amânând să-şi arunce răvaşul de răspuns într-o cutie poştală, pensionarul de 65 de ani ajunge la o benzinărie, unde o tânără îl face să-şi schimbe decizia: „Nu stătu în cumpănă, nu reflectă. Hotărârea veni în aceeaşi clipă cu ideea – Pornesc chiar acum. Eu merg, iar ea trebuie să reziste.” Doar că între sudul Devonului şi până-n Berwick on Tweed sunt vreo 800 km, pe care Harold le ia pieptiş la început, pentru ca apoi, pe măsură ce înaintează, povestindu-le unora şi altora cum are s-o salveze pe Queenie, să realizeze toată vanitatea proiectului său. Între timp însă, i se alătură mai mulţi oameni, şi astfel pelerinajul său devine unul colectiv, iar mass-media nu ezită să fac din el un subiect de ştiri: „Ceea ce faceţi dumneavoastră se numeşte pelerinaj al secolului XXI-lea. E nemaipomenit. Aşa o poveste le place oamenilor”. Când, de fapt, bătrânul nu călătoreşte atât în spaţiu (peste 1000 km, cum se va dovedi în cele din urmă), cât în timp, scrutându-şi necruţător propria viaţă, în care el nu a fost la înălţimea aşteptărilor, nici ca fiu, nici ca tată. Şi atunci „Horold se lăsă în genunchi pe furiş şi se rugă pentru cei pe care îi lăsase în urmă şi pentru cei pe care avea să-i întâlnească. Se rugă să găsească destulă putere în el ca să meargă mai departe”.

Nu faptul că reuşeşte să ajungă la Queenie, înainte ca această să se stingă, cât întorsătură pe care o ia acest pelerinaj odată ajuns la final – nevastă-sa Maureen, cu care trăiseră în aceeaşi casă ca nişte străini în ultimii 20 de ani, după sinuciderea fiului David, vine să-l ia acasă – constituie o dovadă imbatabilă că s-a meritat din plin.

23 februarie ’15

XS
SM
MD
LG