Linkuri accesibilitate

Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

Trei puncte de interes majorsi astazi din agenda international – Ucraina – unde se urmareste indeaproape daca intr-adevar acordul de incetare a focului este respectat si retragerea armamentului greu, inceputa ieri, continua, ca si reactiile diplomatice la cele doua impresionante marsuri de la acest sfirsit de saptamina: cel de ieri de la Kiev, Marsul Demnităţii, la care a participat si presedintele Moldovei, Nicolae Timofti, alături de presedintii Germaniei, Poloniei, Lituaniei, Letoniei si Georgiei, si cel de simbata de la Moscova, impotriva Euromaidanului ucrainean, considerat de Kremlin drept „o lovitura de stat”.

Al doilea punct de interes este Geneva, unde continua convorbirile intre secretarul de stat american John Kerry și omologul său de la Teheran despre programul nuclear iranian. Occidentul si Statele Unite asteapta dovezi clare si semne fara echivoc din partea Iranului ca programul nuclear nu are si o dimensiune militara, ci una strict pasnica.

Apoi lumea finantelor europene se uita la Atena de unde astazi trebuie sa vina programul guvernului condus de radicalul de stinga Alexis Tsipras, promis ministrilor de finante din tarile Uniunii Europene, care folosesc moneda euro pentru a mai amina cu inca patru luni scadenta la programul de ajutor financiar pentru Grecia, pentru ca tara sa nu intre in faliment. Programul va fi miine analizat de ministrii din grupul euro.

Lumea filmului ii va comenta, evident pe laureatii premiilor Oscar de noaptea trecuta…

In Moldova, Confederatia Nationala a Patronatelor discuta astazi despre efectele prabusirii spectaculoase a leului moldovenesc fata de dolar si euro, prabusire partial oprita de masurile luate de Banca Naţionala.

Partidul Miscarea Populara antimafie organizeaza o conferinta de presa in care se anunta dezvaluiri despre, potrivit titlului conferintei „Conspiratiile din culisele numirii guvernului Gaburici”...

XS
SM
MD
LG