Linkuri accesibilitate

Protest la Chișinău al tinerelor mame, care spun că vor să-și crească copiii în Moldova, dar acest lucru devine tot mai dificil.

Câteva zeci de persoane s-au adunat sîmbătă dimineață în fața Parlamentului de la Chișinău într-un protest al tinerelor mame sub loznica „Vrem legi, nu circ”.

Protestatarii, în mare parte tineri părinți însoțiți de copiii lor, au ieșit în stradă pentru a spune public că vor copii educați și fericiți, că vor să-și crească copiii în Moldova, dar că acest lucru devine tot mai dificil.

Aceștia au înaintat guvernanților mai multe revendicări, de la adoptarea de legi funcționale de protecție a familiei și copilului, până la stabilizarea monedei naționale și coaliție cu adevărat europeană.

Demonstranții au promis că vor protesta în fața Parlamentului în fiecare sâmbătă dimineață.

Zilele trecute, mamele tinere spuneau pe o rețea de socializare că sînt îngrozite de prețurile care cresc de la o zi la alta, și că abia le ajung banii pentru a cumpăra hrană.

De aici a pornit această inițiativă.

XS
SM
MD
LG