Linkuri accesibilitate

Un grup de tineri musulmani din Norvegia plănuiesc să formeze un așa-numit „cerc al păcii” în jurul unei sinagogi din Oslo


Un grup de musulmani tineri din Norvegia plănuiesc să formeze un așa-numit „cerc al păcii” în jurul unei sinagogi din Oslo în urma seriei de atacuri efectuate de extremiști islamiști asupra unor evrei europeni. Într-o invitație pe Facebook la evenimentul din 21 februarie de la Oslo, organizatorii au spus: „Musulmanii vor să arate că resping cu fermitate orice tip de anti-semitism și că suntem aici ca să ajutăm”. Șeful comunității evreiești din Oslo, Ervin Kohn, a salutat inițiativa și a spus că speră într-o participare cât mai mare. Până acum au acceptat invitația cam 1500 de oameni. Gradul de securitate la sinagoga din Oslo a fost ridicat după atacurile armate ucigașe de la Copenhaga, de săptămâna trecută.

XS
SM
MD
LG