Linkuri accesibilitate

Eventuala reluare a exporturilor de mere în Federaţia Rusă, ocolind reprezentanţii guvernării de la Chişinău, ar dovedi odată în plus că decizia Moscovei de a impune embargo a fost un act eminamente politic.

Liderul socialist Igor Dodon se mândrește frecvent cu relațiile sale bune cu conducerea Federației Ruse, confirmate și de primirea lui de către diferiți lideri de la Moscova, inclusiv de către președintele Vladimir Putin. Așa cum am relatat și noi la vremea respectivă, socialiștii s-au implicat în consilierea moldovenilor cu probleme la reintrarea în Federația Rusă. Mai nou, Igor Dodon spune că și-ar fi folosit bunele relații în capitala rusă pentru a debloca exporturile moldovenești.

Exporturile de mere în Federaţia Rusă ar putea fi reluate în câteva zile, marţea sau miercurea viitoare urmând să pornească din Moldova spre Rusia primele camioane încarcate cu mere, a anunţat miercuri, în plenul Parlamentului, liderul Partidului Socialiştilor Igor Dodon.

Igor Dodon

Igor Dodon

El a declarat că acest fapt se datorează discuţiilor pe care le-a avut la Moscova cu responsabilii de la Serviciul Federal pentru Control Veterinar şi Fitosanitar Rosselihoznadzor.

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru agricultură, socialistul Radu Mudreac, care s-a deplasat la Moscova la sfârşitul lunii ianuarie împreună cu Igor Dodon, a explicat cine vor putea exporta mere prin culoarul organizat de Partidul Socialiştilor:

„Întreprinderile care au apelat la noi pentru suport, acelea şi o să fie incluse. Vom pune accent pe acele companii care au necesitate, care nu-şi pot permite începerea campaniei de primăvară de prelucrare a livezilor şi a terenurilor agricole, inclusiv care au credite de achitat”.

Europa Liberă: În acest caz nu va fi nevoie de certificate fitosanitare, de inofensibilitate?

Radu Mudreac: „Nu are nimic una cu alta. Acelea sunt memorandumuri care au fost semnate între Republica Moldova şi Federaţia Rusă privind siguranţa alimentelor. Acelea rămân în vigoare, care au nevoie de garanţiile serviciilor de stat. La ziua de azi noi vorbim de semnarea Acordului de Asociere cu UE, unde Federaţia Rusă vede riscul de reexporturi”.

Europa Liberă: Ca să înţelegem corect Partidul Socialiştilor este mai credibil ca partener de dialog la Moscova decât Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA)?

Radu Mudreac: „Întrebaţi Federaţia Rusă sau ANSA. Eu nu ştiu ce discuţii au dus Ministerul Agriculturii şi ANSA în Federaţia Rusă. Noi asta nu putem să vă comentăm, la ce nivel au fost discuţiile şi care a fost credibilitatea lor”.

În iulie anul trecut, Rusia a impus embargo pe importul de fructe din Republica Moldova, invocând faptul că a descoperit insecte periculoase şi dăunătoare, dar şi lipsa unor măsuri din partea autorităţilor care ar reduce aceste riscuri. De atunci, autorităţile de la Chişinău au avut mai multe runde de discuţii cu omologii lor ruşi. La ultima, care a avut loc în urmă cu două săptămâni, s-a stabilit că specialiştii Rosselhoznadzor urmează să vină în Republica Moldova să evalueze starea fitosanitară şi sistemul de garantare a calităţii şi inofensibităţii produselor, spune noul ministru al Agriculturii, Ion Sula, care a fost promovat din funcţia din director al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor. După ultima întrevedere, Chişinăul a trimis mai multe scrisori la Moscova şi aşteaptă răspunsuri, a adăugat oficialul.

Ion Sula

Ion Sula

Ion Sula spune că dacă nu va veni vreun răspuns, va fi mai insistent. În ceea ce priveşte anunţul lui Dodon, ministrul Agriculturii nu concepe cum pot fi reluate exporturile fără ca marfa să fie certificată de ANSA.

„Noi avem o comunicare prin canale diplomatice, aşa cum trebuie să aibă loc între două instituţii din diferite state. Nu pot să-mi imaginez cum poţi să ocoleşti autorităţile, pentru că până la urmă instituţia care garantează calitatea şi inofensibilitatea produselor atât din punct de vedere a reziduurilor, cât şi din punct de vedere fitosanitar este Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor şi ea răspunde de acest segment. Până la urmă, instituţia respectivă trebuie să fie informată despre eventualul export sau reluarea exporturilor pe piaţa respectivă”.

Experţii spun că eventuala reluare a exporturilor de mere în Federaţia Rusă, ocolind reprezentanţii guvernării de la Chişinău, ar dovedi odată în plus că decizia Moscovei de a impune embargo a fost un act eminamente politic, pentru a compromite cu toate mijloacele posibile opțiunea proeuropeană a Republicii Moldova. Prin urmare, antrenarea socialiștilor în acțiuni de redresare a ziselor efecte nedorite ale politicii externe promovate de guvernarea proeuropeana poate fi tălmăcita ca parte a acestui plan al Kremlinului.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG