Linkuri accesibilitate

Ideologul conservator rus Alexandr Dughinin așteptat să intervină la un colocviu la București (Hotnews.ro).

Pentru Dan Nicu, comentator pe blogurile Adevărul, documentul semnat recent la Minsk este un „armistițiu de paie”. Încetarea focului şi retragerea armamentului greu au fost printre măsurile convenite în urma negocierilor și trebuia să devină efective din 15 februarie. Acum, părțile constată că nu pot respecta termenul. Dan Nicu spune că Donbasul se îndreaptă spre transnistrizare, dar, spre deosebire de Transnistria, unde din 1992 nu s-a mai tras niciun foc, în Donbas exista riscul să se instaleze un „conflict de joasă intensitate care va arunca zona într-un con de umbră şi într-o instabilitate permanentă pentru mulţi ani de aici înainte”. Kievul nu se va resemna cu pierderea regiunii, iar aceasta, spune comentatorul, reprezintă pretextul perfect pentru Rusia ca să-și aducă în zonă propriile forţe armate de „pacificare”. Singurul mod de a împiedica o asemenea evoluție este, în opinia lui Dan Nicu, înarmarea Ucrainei.

Același armistițiu este analizat și de Marius Văcărelu în Adevărul. El insistă pe ideea că nu e un tratat de pace, deci aplicarea înțelegerii nici n-ar fi de așteptat. În articol urmează și alte nuanțări, care par justificări ale încălcării armistițiului, dacă nu prezente, oricum viitoare: Ucraina nu va reuși să adopte o nouă Constituție până la finele anului, așadar un motiv obiectiv pentru care armistițiul de la MInsk nu poate fi respectat. Sunt apoi daunele enorme din zona de conflict, pentru care nici Ucraina, nici Occidentul nu vor putea da bani. Va da probabil Moscova, ceea ce, arată Marius Văcărelu, va împovăra bugetul Federației Ruse, care deja este împovărată de susținerea ucrainenilor refugiați din zona de conflict. În fine, ar trebuie ca lumea să se teamă și de acțiunile contrabandișitlor în regiune, se mai arată în acest articol din Adevărul.

Într-o analiză din România liberă, Cristian Câmpeanu explică termenul de „tehnologie politică”, prin care politologi occidentali, dar și oficiali ai Rusiei denumesc complexul de mijloace folosite în războiul hibrid contra Occidentului. Este vorba de „un spectru larg de mijloace de manipulare a populației” menite să garanteze controlul politic deplin al celui/celor aflați la putere: se difuzează informații false, se cultivă diverse teorii ale conspirației, se practică din plin kompromatul (un alt termen rusesc care desemnează șantajul și distrugerea publică a adversarilor prin materiale compromițătoare)”, și acțiuni „acoperite”, respectiv crearea de false partide de opoziție, false ONG-uri independente ori false publicații independente, arată Cristian Câmpeanu. Cel mai puternic instrument rămâne pentru Rusia propaganda, care e practicată la un nivel nemaiîntâlnit după încheierea războiului rece. Comentatorul României libere atrage atenția asupra schimbărilor din domeniul mass media: Kremlinul a închis agenția de presă Ria Novosti, considerată mai independentă, și postul de radio Vocea Rusiei și a înființat „monstrul mediatic numit Sputnik, un conglomerat de posturi de radio și website-uri de știri care vor emite în 34 de țări, în 30 de limbi, din America de Sud și până în China”. Sputnik va avea un birou și în România, scrie Câmpeanu, dar și în Republica Moldova, de unde va emite în „limba moldovenească”.

O știre publicată azi de Hotnews informează că în Aula Bibliotecii Centrale Universitare urmează să aibă loc în zilele următoare colocviul internațional Jean Parvulesco, la care, prin skype, vor lua parte Alexandr Dughin și fiica lui, Daria Dughina. Colocviul de la București este organizat de Russia Today.

XS
SM
MD
LG