Linkuri accesibilitate

Bulgaria și experiența României în combaterea corupției


Un protestatar împotriva politicii guvernamentale

Un protestatar împotriva politicii guvernamentale

În timp ce justiția bulgară se ocupă de fabricarea sau mușamalizarea unor dosare de corupție, la nord de Dunăre au fost deja condamnați un prim ministru și mai mulți miniștri.

Tema aplicării experienței României în combaterea corupției a devenit din nou actuală după achitarea, la ultima instanță, a ex-ministrului apărării din guvernul Stanișev, Nikolai Țonev, acuzat, în urmă cu trei ani, că a dat mită în schimbul mușamălizării unui dosar de corupție.

Judecătorii au constatat că este vorbă de un caz orchestrat cu martor fals și probe fabricate. Ex-ministrul apărării nu a avut nici-un motiv să ofere mită întrucât practic nu a existat un dosar ce să fie mușamalizat. Este vorbă de un caz tipic de instigare nereușită. Pe plicul cu bani, prezentat drept probă, nu au fost găsite amprente ale ex-ministrului, ci numai cele ale a.z. martor.

Drept urmare a demisionat șeful anchetei penale a capitalei care a depus mărturiile false cu o lună înainte de a fi promovat în acest post. Acum nu cei care au orchestrat dosarul - este menționat nr-ul 2 în partidul GHERB, Țvetan Țvetanov -, ci bugetul trebuie să plătească zeci de mii de euro despăgubiri.

Cunoscutul analist Sașo Dikov a informat în emisiunea sa la canalul „Nova” că în timp ce justiția bulgară se ocupă de fabricarea sau mușamalizarea unor dosare de corupție, la nord de Dunăre au fost deja condamnați un prim ministru, mai mulți miniștri, judecători, oligarhi și politicieni corupți.

Printre admiratorii succeselor României se află viceprim-ministrul responsabil cu problemele europene Meglena Kuneva și ministrul justiției Hristo Ivanov. Ex-comisarul european Kuneva a declarat: „Putem vorbi la nesfârşit de strategii şi legi, însă, dacă nu există oameni curajoși, nu avem cum să atingem succese similare celor din România.”

Mai departe Kuneva a spus că Bulgaria trebuie să-și înființeze structuri noi de combatere a corupției după modelul instituțiilor românești.

Printre reacțiile pe internet predomină însă pesimismul. În forumul ziarului „Sega” (Acum) se poate citi: Clasa politică bulgară este coruptă din rădăcini și nu va permite acțiuni reale anticorupție. Este real pericolul destramării tandemului bulgaro-român astfel încât Dunărea să devina frontiera Schengen.

Ultimul Eurobarometru arată că 97% din bulgari consideră corupția obstacol Nr.1 în calea reformelor.

XS
SM
MD
LG