Linkuri accesibilitate

Serviciul Federal Rus pentru Migrații: aproape 300.000 de cetățeni ucraineni au cerut azil în Rusia


O oficialitate a Serviciului Federal Rus pentru Migrații (FMS) a afirmat că aproape 300.000 de cetățeni ucraineni au cerut azil și statut de refugiat în Rusia. Șefa Departamentului naturalizări de la FMS Valentina Kazakova a spus că mai mult de 260.000 de cetățeni ucraineni au prmit deja azil sau statut de refugiat în Federația Rusă. Cifrele guvernului rus nu pot fi verificate, iar guvernul ucrainean nu a comentat. Kazakova a adăugat că mai mult de 900.000 de refugiați din Ucraina care și-au părăsit locuințele din cauza războiului dintre armata ucraineană și separatiști pro-ruși se află pe teritoriu rusesc. Potrivit aceleiași surse, cam 70.000 de ucraineni au cerut cetățenie rusă. Valentina Kazakova a refuzat să spună dacă printre ei se află și fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici, spunînd că legea nu permite discutarea informațiilor de ordin personal al oamenilor fără acordul lor. Ianukovici se află în Rusia din februarie 2014.

XS
SM
MD
LG