Linkuri accesibilitate

Regizorul iranian, Jafar Panahi, a fost distins cu Ursul de Aur. Un Urs de Argint a obţinut regizorul român Radu Jude pentru „Aferim!”.

Cea de-a 65-a ediţie a Festivalului Internaţional al Filmului s-a încheiat duminică, înregistrînd, potrivit organizatorilor, peste 300.000 de spectatori.

Jafar Panahi în „Taxi”, Ursul de Aur, Berlinale 2015 (Foto: Berlinale)

Jafar Panahi în „Taxi”, Ursul de Aur, Berlinale 2015 (Foto: Berlinale)

Punctul culminant al Berlinalei a fost sîmbătă, o dată cu festivitatea decernării premiilor. Nu a fost o surpriză cînd s-a anunţat că marele premiu al Festivalului, Ursul de Aur, va fi decernat regizorului iranian absent, Jafar Panahi, pentru filmul său „Taxi”.

Berlinala astfel şi-a manifestat solidaritatea cu un cineast supus prigoanei politice în ţara sa. Acordarea premiului, însă, nu a fost doar un simplu gest politic. Filmul discret al lui Panahi, realizat în condiţii vitrege, oglindeşte într-un mod estetic elocvent o realitate cotidiană în care oamenii simpli încearcă să-şi creeze o normalitate opusă efectelor devastatoare ale unei dictaturi religios-fundamentaliste. Deşi Panahi este supus interdicţiei de a-şi exercita profesia şi de a părăsi Iranul, el s-a deghizat într-un şofer de taxi, filmînd discuţiile cu „clienţii” săi. (Aceştia, desigur, ştiau că sunt protagoniştii unui film.)

Două filme din Europa răsăriteană au fost distinse - pentru regie - cu un Urs de Argint. Filmul polonez „Body”, realizat de Małgorzata Szumowska şi Radu Jude din România pentru „Aferim!”.

Coproducţia româno-bulgaro-cehă în în alb-negru a lui Jude este un tablou istoric sumbru al anti-ţiganismului, acţiunea fiind plasată în anul 1835. Filmul redă acţiunea de urmărire, prindere şi pedepsire crudă a unui rob fugit de pe moşia unui boier. Radu Jude a arătat în cadrul conferinţelor de presă, susţinute la Berlin, că prin acest film el a vrut să atragă atenţia şi asupra continuităţii unei mentalităţi rasiste care nici pînă în ziua de astăzi nu a fost depăşită. În acest context, Jude a citat din comentariile unor extremişti naţionalişti de dreapta, postate pe internet, în care el şi co-autorul scenariului, Florin Lăzărescu, fuseseră atacaţi cu invective antisemite. La întîlnirea cu presa internaţională care a avut loc, sîmbătă seara, după decernarea premiilor, Radu Jude, vizibil afectat, a citit unul din comentariile de respingere a filmului său.

În comentariul respectiv Jude şi co-autorul scenariului sunt descrişi drept evrei (deşi amîndoi sunt etnici români get-beget) care nu meritau nici măcar un urs de hîrtie. Aceşti evrei, se mai spunea în comentariul agresiv antisemit, citat de Jude, prezintă intenţionat anumite caractere cu scopul de a păta imaginea României în lume. Din cauza aceasta ei ar trebui reduşi la tăcere.

Cineastul român, Radu Jude, autorul filmului de scurt metraj „Lampa cu căciulă” - prezentat la Festivalul filmului est-european din Cottbus în 2006 - a mai fost oaspetele Berlinalei cu „Cea mai fericită fată din lume”, în 2009, şi cu „Toată lumea din familia noastră”, în 2012.

Ecouri din presa de limbă germană

În presa de limbă germană au apărut numeroase cronici dedicate filmului „Aferim!”. Unele din aceste cronici au fost extrem de superficiale, preluînd în rezumat doar conţinutul filmului aşa cum a fost el prezentat în catalogul festivalului. Alte cîteva ziare mari n-au scris deloc despre film, amintind doar că a luat un premiu.

Spicuim în continuare din cîteva articole care bilanţează ediţia de anul acesta al festivalului. Pentru cronicarul postului naţional de radio, „Deutschlandfunk”, „Aferim!” este un „film tare şi suculent”. Postul de radio „Berlin-Brandenburg (RBB)”, în schimb, evidenţiază prezentarea de către Radu Jude a „rădăcinilor istorice ale rasismului”. Ziarul „Rheinische Post” se referă la acelaşi aspect, reliefînd faptul că regizorului român îi reuşeşte să „însceneze autentic” trecutul, dezvoltînd „încet şi sclipitor, dar apăsat” evoluţia dramei din film.

În opinia cotidianului austriac „Die Presse”, „Aferim!” a fost una din producţiile de excepţie din cadrul competiţiei. Deşi aparent filmul pare la prima vedere a nu avea nicio treabă cu actualitatea imediată, pe parcurs „Jude desface într-un fir lung și continuu o panoramă urîtă a rasismului şi sexismului, în timp ce filmează de la distanţă, prezentînd ceea ce atunci constituia o normalitate ca un ecou care se prelungeşte pînă-n zilele noastre. Scenariul dens preia sintagme din documente istorice, pe care zapciul le are mereu la îndemînă cînd bagatelizează un abuz. Finalul filmului este extrem de crud.”

În continuare „Die Presse” este de părere că prin această producţie, i-a reuşit lui Jude să facă un pas înainte şi „să iesă din umbra unor cineaşti români” ca, de exemplu, Corneliu Porumboiu sau Cristi Puiu. Totuşi, „realismul său arid”, constată ziarul, „este tributar celor doi”.

Hebdomadarul „Die Zeit” compară protagoniştii filmului (zapciul şi fiul său) cu Don Quijote şi Sancho Panza, în care spectatorii, născuţi cu 200 de ani mai tîrziu, îşi recunosc „propria ignoranţă”, concluzionînd cu amărăciune că: „Lipsa de omenie a lumii noastre nu s-a diminuat”.

Celelalte premii ale Berlinalei

Marele premiu al juriului l-a primit regizorul chilean Pablo Larraín pentru filmul său „Clubul” în care tematizează abuzurile sexuale (şi nu numai) comise de nişte preoţi catolici. Tot cu un Urs de Argint a fost distins un alt film din Chile, „Nasturele din sidef”. Eseul poetic al lui Patricio Guzmán documentează două aspecte din istoria ţării sale, genocidul populaţiei indigene şi prigoana din timpul dictaturii de dreapta a lui Augusto Pinochet.

Cu premiul Alfred Bauer (care poartă numele istoricului de film care între anii 1951 şi 1976 a fost directorul Berlinalei) a fost distinsă pelicula din Guatemala, „Vulcanul Ixcanul”, în regia lui Jayro Bustamante, în care se tematizează împrejurările sociale vitrege în care trăiesc indigenii din această ţară sud-americană.

Cîte-un Urs de Argint pentru o contribuţie artistică remarcabilă au primit cameramanii din filmul german al lui Sebastian Schipper „Victoria” şi din cel rus al lui Alexei Gherman jr., „Sub nori electrici”.

Urşi de Argint pentru cel mai bun rol feminin, respectiv rol masculin, au primit cei doi actori din filmul britanic al lui Andrew Haigh, „45 de ani”: Charlotte Rampling (în rolul unei femei care trece la vîrsta senectuţii printr-o criză de gelozie ) şi Tom Courtenay (în rolul soţului care este confruntat cu o întîmplare tragică din trecut cînd prietena sa a murit într-un accident).

XS
SM
MD
LG